Stănișești - o comună care investește în dezvoltare pe termen lung

Stănișești - o comună care investește în dezvoltare pe termen lung

Interviu realizat de Marius Pârciu

Cu proiecte în infrastructură, energie verde, educație, servicii sociale și protecția mediului, administrația din Stănișești urmărește o dezvoltare echilibrată a celor 9 sate ale comunei. În acest interviu, primarul Teodor-Bogdan Popa vorbește despre investițiile aflate în derulare, impactul lor asupra comunității și lecțiile învățate din implementarea unor proiecte care însumează peste 102 de milioane de lei.

Comuna Stănișești a investit în modernizarea iluminatului public și în sisteme fotovoltaice. Dincolo de economiile realizate, ce impact au avut aceste investiții asupra administrației și asupra direcției de dezvoltare a comunei?

Investițiile în energie verde și eficiență energetică nu înseamnă doar facturi mai mici la electricitate, ci schimbă modul în care funcționează administrația locală. În prezent implementăm două proiecte importante: instalarea de sisteme fotovoltaice și modernizarea iluminatului public, investiții de peste 2 milioane de lei. Acestora li se adaugă proiectul de eficientizare energetică a sediului primăriei, estimat la 5 milioane de lei. Privite împreună, aceste investiții înseamnă cheltuieli mai mici, servicii publice mai bune și o administrație mai eficientă. Economiile obținute vor putea fi direcționate către alte proiecte importante.

Foto: Grădiniță - comuna Stănișești

Educația este una dintre prioritățile administrației dumneavoastră. Care investiții au avut cel mai mare impact asupra elevilor și cadrelor didactice și cum vor influența viitorul comunității?

Viitorul unei comunități se construiește în școală, de aceea investițiile în educație sunt foarte importante. Toate cele 6 structuri școlare din comună au fost modernizate cu fonduri guvernamentale și europene. Lucrările de consolidare și extindere au avut o valoare de peste 8 milioane de lei, iar dotarea cu mobilier nou și echipamente IT de 1,8 milioane de lei. Prin fonduri europene au fost construite și 2 grădinițe moderne, o investiție de 4 milioane de lei.

Școala Gimnazială „George Apostu” va fi dotată cu un cabinet medical stomatologic modern, în valoare de 1,3 milioane de lei. Actul educațional va fi completat de servicii medicale de calitate, iar copiii vor beneficia de prevenție și îngrijire aproape de casă. Totodată, investițiile în eficiența energetică a clădirilor publice și în infrastructură contribuie indirect la educație. O comunitate bine administrată poate aloca mai multe resurse pentru școli. Educația nu înseamnă doar ceea ce se întâmplă în sala de clasă, ci și mediul în care copiii cresc și se dezvoltă.

Care este stadiul investițiilor în infrastructură și ce alte proiecte derulați pentru dezvoltarea unei comune cu 9 sate?

Într-o astfel de comună, infrastructura rutieră este coloana vertebrală a dezvoltării. Modernizăm drumurile locale printr-un proiect de aproximativ 30 de milioane de lei. Până în prezent au fost alocate 11 milioane de lei de la bugetul de stat, investiția derulându-se până în anul 2028. Obiectivul este ca fiecare sat să beneficieze de drumuri moderne. Infrastructura trebuie privită împreună cu celelalte investiții: iluminatul public, eficiența energetică, serviciile sociale și protecția mediului. Dezvoltarea nu se face pe bucăți, ci prin proiecte care se completează reciproc.

Sprijinim și fermierii prin 2 proiecte în valoare totală de 5,5 milioane de lei: construirea unei platforme ecologice pentru colectarea și valorificarea gunoiului de grajd și modernizarea târgului comunal.

Foto: Școală - comuna Stănișești

Centrul Comunitar Stănișești reunește copii și seniori în activități comune. Ce impact a avut acest proiect asupra comunității și cât de importante sunt investițiile în servicii sociale pentru mediul rural?

Centrul Comunitar Integrat este unul dintre proiectele care definesc cel mai bine viziunea noastră asupra dezvoltării comunei. Este o investiție de peste 830.000 de lei realizată pentru oameni, nu doar pentru clădiri. Ne-am dorit un loc în care copiii, vârstnicii și persoanele vulnerabile să poată beneficia de servicii și activități adaptate nevoilor lor. În mediul rural, astfel de investiții sunt extrem de importante, deoarece reduc izolarea socială și întăresc legăturile dintre generații.

Ce lecție învățată din implementarea proiectelor de dezvoltare ați împărtăși? Ce recomandare le-ați face primarilor aflați la început de mandat?

Dezvoltarea unei comune nu se face printr-un singur proiect, ci printr-o strategie coerentă și multă perseverență. Avem investiții implementate sau în derulare în valoare de peste 102 milioane de lei. Fiecare dintre acestea rezolvă o nevoie concretă, dar împreună definesc direcția de dezvoltare a comunei.

Recomandarea mea: să privească fiecare oportunitate de finanțare ca pe o piesă dintr-un puzzle mai mare. Să pregătească din timp documentațiile, să nu renunțe când apar dificultăți și să urmărească interesul comunității. Rezultatele nu apar peste noapte, dar consecvența este cea care face diferența între o administrație care gestionează prezentul și una care construiește viitorul.

Foto: Centru Integrat Comunitar - comuna Stănișești


Articol publicat în Ghidul Primăriilor, Ediția XVIII, prima și singura revistă din România în format print și online destinată exclusiv autorităților locale.

Pentru a vizualiza online ghidul, click aici: https://rasfoieste.ghidulprimariilor.ro/revista/

Pentru a comanda gratuit ghidul în format print, click aici: https://ghidulprimariilor.ro/comanda-un-exemplar-gratuit/

Distribuie: