Bilanț la jumătatea mandatului: Primarul Țăran Radu prezintă proiectele de investiții și dezvoltare pentru comuna Gălăuțaș

Bilanț la jumătatea mandatului: Primarul Țăran Radu prezintă proiectele de investiții și dezvoltare pentru comuna Gălăuțaș
La doi ani de la preluarea mandatului, primarul Țăran Radu face bilanțul investițiilor din comuna Gălăuțaș. De la proiecte PNRR și infrastructură la digitalizare și rețele de utilități, administrația locală prioritizează dezvoltarea durabilă.

Bilanț la jumătatea mandatului: Au trecut doi ani din mandatul 2024-2028. Care considerați că este cea mai importantă realizare a administrației dumneavoastră în această primă jumătate de mandat?
Prioritar, în fiecare mandat, a fost atragerea unui volum cât mai mare de finanțări, din fonduri europene și guvernamentale. Datorită acestor resurse am reușit să demarăm și să susținem proiecte importante pentru comunitate. Consider că cea mai importantă realizare a acestei prime jumătăți de mandat este ritmul susținut în care am implementat proiectele de investiții cu impact direct asupra comunității. Am avansat semnificativ cu proiectele finanțate prin PNRR, în domeniul eficienței energetice, care vor fi recepționate în decursul lunii august. Am finalizat lucrările de extindere a iluminatului public stradal la blocurile vechi. În paralel, continuăm investițiile prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” pentru extinderea rețelei de apă-canal, înființarea sistemului de gaze naturale, precum și alte proiecte menite să modernizeze infrastructura comunei. S-au finalizat lucrările de execuție și la Școala Gimnazială Dumitru Gafton Corp B, finanțat prin AFM, urmând să fie recepționate cât mai curând.
Am reușit anul trecut, din bugetul local și cu sprijin financiar din partea Consiliului Județean Harghita, să realizăm structura rutieră pe un tronson de drum (605 ml) din cadrul proiectului Sistematizare orizontală Colonia I, în comuna Gălăuțaș, județul Harghita, urmând asfaltarea a încă 643 ml de drum, în anii următori, plus amenajare alei, spații verzi și lucrări lângă albia râului Mureș. Suntem în procedura de licitație lucrări pentru Centrala Electrică Fotovoltaică (CEF). Am finalizat prima etapă din cadrul proiectului de actualizare PUG și RLU și intabulările prin P.N.C.C.F. (în 25.08.2025). Au fost amenajate în 2025 două ciclotrasee montane și un traseu turistic, pe care urmează să le inaugurăm în vara acestui an.
Toate aceste investiții au un obiectiv comun: creșterea calității vieții locuitorilor și dezvoltarea durabilă a comunei Gălăuțaș.
 

Stadiul proiectelor majore: În 2024 ne vorbeați despre proiectele de investiții propuse. Care dintre acestea sunt acum în faza de execuție și ce termene de finalizare estimați pentru anul acesta?

Lucrările pentru proiectele prin PNRR:

  • Renovare energetică moderată la Grădinița cu program prelungit Prichindel, din comuna Gălăuțaș, județul Harghita
  • Reabilitare moderată la sediul Primăriei Comunei Gălăuțaș
  • Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde - puncte de reîncărcare vehicule electrice, comuna Gălăuțaș, județul Harghita,
    sunt finalizate și recepționate.

Lucrările pentru proiectele prin PNRR sunt executate după cum urmează:

  • Renovare energetică moderată sau aprofundată la blocurile vechi  în comuna Gălăuțaș, județul Harghita – executat 100 %
  • Renovare energetică moderată sau aprofundată la blocurile vechi  în comuna Gălăuțaș, județul Harghita – etapa a II-a – executat 100 %
  • Reabilitare moderată la Școala Gimnazială Dumitru Gafton, Corp A, din comuna Gălăuțaș, județul Harghita – executat 100 %
  • Renovare energetică moderată la Căminul cultural din comuna Gălăuțaș, județul Harghita – executat 97 %, și până la sfârșitul lunii august 2026 urmează să fie recepționate.

Fonduri Europene și PNRR: Dat fiind că 2026 este un an critic pentru jaloanele PNRR, ce investiții locale finanțate prin acest program au început să producă efecte vizibile pentru comunitate? 
Dar în cazul programului "Anghel Saligny"?

     Investițiile finanțate prin PNRR, adică cele pentru eficiență energetică a clădirilor publice și rezidențiale, vor conduce la reducerea consumului de energie și a costurilor de întreținere, la îmbunătățirea confortului pentru locatari, elevi și cadre didactice, precum și la creșterea calității serviciilor publice oferite comunității.
     Prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, implementăm proiecte esențiale în infrastructura de utilități, respectiv extinderea rețelei de alimentare cu apă și canalizare, modernizarea spațiului public din zona blocurilor vechi și înființarea sistemului de distribuție a gazelor naturale. Aceste proiecte vor avea un impact major asupra calității vieții locuitorilor, prin extinderea accesului la utilități moderne, creșterea confortului și crearea unor condiții favorabile pentru dezvoltarea economică și atragerea de noi investiții.
 

Digitalizare și Smart City: Cum a evoluat interacțiunea cetățeanului cu primăria în ultimii doi ani? Ați implementat soluții noi de digitalizare sau servicii online?

Comunicarea deschisă, transparența și apropierea de cetățeni reprezintă principii esențiale ale administrației publice locale. În acest sens, Primăria Comunei Gălăuțaș a pus accent pe comunicarea constantă cu cetățenii, atât prin intermediul platformelor online, cât și prin dialog direct, astfel încât locuitorii să fie permanent informați cu privire la proiectele și investițiile aflate în derulare.
În ultimii doi ani, Primăria Comunei Gălăuțaș a făcut demersuri importante pentru modernizarea serviciilor publice prin digitalizare. În acest sens, a fost aprobată cererea de finanțare în cadrul Programului național pentru transformarea digitală a autorităților publice locale – DigiLocal. Prin implementarea acestui proiect, administrația locală își propune să dezvolte servicii publice digitale, să simplifice interacțiunea cetățenilor cu primăria, să reducă timpul de soluționare a solicitărilor și să crească eficiența activității administrative.
În prezent, cetățenii pot depune cereri și pot primi răspunsuri online, prin intermediul adresei de e-mail a instituției. De asemenea, plățile pot fi efectuate prin platforma Ghișeul.ro, iar instituția dispune de un cititor de carte electronică de identitate (CEI).
Prin proiectul Harghita Biblio Digital Hub (HbdH), finanțat prin PNRR și implementat în parteneriat cu UAT Județul Harghita, prin Consiliul Județean Harghita, Biblioteca Comunală va fi dotată cu calculatoare și echipamente tehnice moderne.
De asemenea, a fost finalizat proiectul „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a 83 de unități de învățământ cu personalitate juridică și conexe din județul Harghita”, finanțat prin PNRR și implementat în parteneriat cu Consiliul Județean Harghita. În cadrul acestuia, Școala Gimnazială „Dumitru Gafton” a fost dotată cu echipamente IT și mobilier didactic.
Digitalizarea reprezintă o prioritate pentru administrația locală și un pas important către o administrație modernă, eficientă și accesibilă. În acest sens, au fost inițiate demersuri pentru atragerea de finanțări destinate implementării unor soluții digitale moderne, menite să simplifice relația dintre cetățeni și administrație și să faciliteze accesul la serviciile publice într-un mod rapid și eficient.
 

Mândria locală și mediul privat:  Dincolo de administrație, ce definește identitatea localității dumneavoastră?Care sunt „ambasadorii” comunității – fie că vorbim despre producători locali, firme de renume, produse tradiționale sau evenimente unice cu care vă mândriți?Cum vă propuneți să susțineți mediul de afaceri local? Ce facilități oferă administrația locală mediului de afaceri
Comuna Gălăuțaș se remarcă prin frumusețea cadrului natural, oamenii harnici și spiritul comunității. Ne mândrim cu tradițiile locale, cu meșteșugurile păstrate de-a lungul generațiilor și cu evenimentele culturale și artistice organizate în comună, care contribuie la promovarea identității locale. Totodată, apreciem activitatea operatorilor economici și a producătorilor locali. Administrația locală urmărește să mențină un dialog permanent cu mediul de afaceri, să ofere transparență, sprijin administrativ și condiții favorabile investițiilor, prin dezvoltarea infrastructurii și accesarea fondurilor europene și guvernamentale.
Comuna beneficiază de o infrastructură care oferă premise favorabile dezvoltării economice și atragerii de noi investiții. Aceasta dispune de gară CFR și acces la rețeaua de cale ferată, are acces direct la drumul Național DN12 și drumul European E578, beneficiază de alimentare cu energie electrică și de rețea de alimentare cu apă și canalizare. În perioada următoare, va avea loc licitația de lucrări pentru înființarea rețelei de distribuție a gazelor naturale, investiție care va contribui la creșterea atractivității comunei pentru investitori și la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor.
 

Turism și ospitalitate: Ce potențial turistic valorificați în prezent și ce planuri aveți pentru a atrage vizitatori în zona dumneavoastră în următorii doi ani?

Comuna Gălăuțaș beneficiază de un potențial turistic important datorită peisajelor naturale, apropierii de Munții Călimani și Defileul Mureșului Superior, precum și posibilităților de petrecere a timpului liber în natură. În perioada următoare ne propunem să valorificăm mai bine aceste atuuri prin modernizarea infrastructurii locale și organizarea de evenimente care să atragă vizitatori și să contribuie la dezvoltarea economiei locale

Provocări actuale: Care este cea mai mare provocare cu care vă confruntați în acest an în implementarea proiectelor și cum plănuiți să o depășiți?

Cea mai mare provocare din acest an este finalizarea la timp a proiectelor aflate în implementare, în special a celor finanțate prin PNRR, astfel încât să fie respectate toate termenele și condițiile impuse de finanțatori. În paralel, gestionăm și proiectele finanțate prin alte programe naționale și europene. Printr-o colaborare strânsă cu echipa din cadrul primăriei, proiectanții, executanții și instituțiile implicate, suntem încrezători că vom duce la bun sfârșit toate investițiile asumate.

Echilibrul personal: Știm că funcția de primar implică o presiune constantă. 
După doi ani de mandat intens, cum reușiți să vă deconectați și să vă reîncărcați la nivel personal?

Activitatea de primar presupune responsabilitate și implicare permanentă, însă încerc să păstrez un echilibru petrecând timpul liber alături de familie și apropiați. Momentele petrecute în natură și în comunitate îmi oferă energia necesară pentru a continua proiectele și pentru a răspunde cât mai bine așteptărilor cetățenilor.

Mesaj pentru cetățeni: Ce mesaj doriți să transmiteți locuitorilor pentru restul mandatului, până în 2028?

Le mulțumesc tuturor locuitorilor comunei Gălăuțaș pentru încrederea, răbdarea și sprijinul acordat. Îi asigur că vom continua să muncim cu seriozitate și responsabilitate pentru dezvoltarea comunei, prin investiții care să îmbunătățească infrastructura, serviciile publice și calitatea vieții. Îmi doresc să rămânem o comunitate unită, în care administrația și cetățenii colaborează pentru binele comun. Sunt convins că, împreună, vom reuși să construim o comună tot mai modernă și mai atractivă pentru generațiile viitoare.
 

Distribuie: