Page 834 - Ghidul Primariilor ed. a XV-a
P. 834
834 judeţul SĂLAJ
Biserica reformată de piatră de acum a fost construită Se crede că în jurul mănăstirii s-a dezvoltat şi satul. Mănăstirea
conform înscrisului de pe tavan, din septembrie 1803, din banii a existat şi în 1551, când călugărul György a însoţit-o până la
donaţi bisericii de enoriaşii din Verveghiu, pe vremea preotului Sâncrai pe regina Izabella şi pe fiul său, János Zsigmond.
T.T. Szokolyai Ádám. Clopotele au fost turnate în 1774 şi 1852. Denumirea dealului Templom Hegy (Dealul bisericii), păstrată
În prezent există numai un clopot, celălalt fiind rechiziţionat în în amintire de localnici se referă la o capelă Szent László (Sf.
timpul primului război mondial. Continuitatea existenţei Vasile) care ar fi fost aici, îşi amintea Süle Ferenc. (Petri, o.c.)
preoţilor în sat începe la 1664 cu preotul: Madai István şi până Nu se ştie însă cum s-a distrus mănăstirea şi mai ales faptul
în prezent. (Petri M. IV : 789) atestării atât de târzii a satului, pune în dificultate cercetătorii
în acceptarea acestor variante privitoare la toponimul şi istoricul
Şcoala confesională reformată cu o sală de clasă s-a începuturilor acestei aşezări.
construit în anul 1877. Conform înscrisului de pe tavanul
bisericii a existat şcoală şi în 1803, când preda Szatmári Satul aparţinea de Comitatul Solnocului de Mijloc şi
József, numit "magistru de şcoală".(n.t.) Şcoala şi-a păstrat ar fi fost localitate de "boieraşi". (n.t.) În 1705 au fost 9 nobili, în
caracterul confesional, cu intreruperi, când în anul şcolar 1805 numărul acestora a crescut la 41. În anul 1847 nunărul
1925- 1926 a început învăţământul şi în limba română, probabil, locuitorilor a fost 277, din care 200 reformaţi, 26 greco-catolici,
până în anul 1948. În şcoala construită în 1877, conform datelor 41 romano-catolici, şi alţii
din 1907-1908 au învăţat 69 de elevi, învăţător fiind Puskás
József. (Sz. M. 398) Prima consemnare cu numele preotului catolic şi
anume Bereck datează din 8 aprilie 1452. În locul mănăstirii,
SÎNCRAIU SILVANIEI care a fost fondată (cum se spune) de regele Szent László la
Satul Sâncraiu Silvaniei este aşezat pe malul drept al începutul secolului al XVI-lea, a fost construită o biserică,
râului Sălaj, pe şoseaua ce leagă Zălaul de Cehu Silvaniei (DJ romano-catolică, şi apoi transformată în templu reformat. În
108D) şi la o distanţă de cca 2 Km de Dobrin, reşedinţa 1869 a fost demolată şi în 1871 găsim deja construcţia bisericii
comunei. de astăzi, cu o lungime de 16 m, cu 8 m lăţime şi 10 m înălţime.
În anul 2002, la recensământ, se declarau 173 de Proiectul a fost executat de Wolfart Mihály din Baia Mare.
locuitori din care 85 bărbaţi şi 88 femei. Denumirea maghiară a Înălţimea turnului este de 17 m. Clopotul mic datează din 1646,
satului este: Szilágyszentkirály iar cel mare a fost turnat în anul 1814.
Este atestat documentar la trei decenii după Dobrin,
dar existenţa celor doua localitati se pierde oricum în negura Se spune că în sec. al XVII-lea Sâncraiu avea biserică
veacurilor, ele fiind străvechi aşezări dacice. Confirmarea o asociată cu Verveghiu. Sigur că până în 1926 Sâncraiu era
aduc urmele de locuiri din această zonă descoperite de "biserica-mamă", apoi a fost asociată cu Naimon. (n.t.)
arheologi.
Atestarea documentară începe cu anul 1452 cu Primul preot reformat cunoscut în Sâncraiu a fost
denumirea : Zenthkkyral(Zichy IX :317), 1549 Zentkiraly, (Petri Szőlőskei Jónás (1671), urmat apoi de Bessenzei János, 1697.
IV: 499), 1762 Szilágy Szent Kiraly, 1797 Szentkiráj (Petri 449), Alături de biserică a funcţionat şi şcoala confesională încă din
1850 Szint Kraj, 1854 Szilágy-Szent-Kiraly, Sîn-Crai (Bul.86), vechime. În 1844 apare în documente numele învăţătorului
1900 Szilágyszentkiraly, 1930 Sîncraiul-Silvaniei, 1966 Sîncraiu- Szentkirályi Sámuel, urmat în anul 1849 de magistrul de şcoală
Silvaniei. Nagy Sándor.( Petri IV: 499; Sz.M.546 )
Întreaga viaţă spirituală a comunităţilor în perioada
feudală era dominată de biserică, care şi-a pus amprenta şi În prezent prin proiectele pe care le are comuna
asupra modului de gândire şi percepere a realităţilor de către cunoaşte o dezvoltare din ce în ce mai semnificativă, prin
oameni. În Transilvania, în această perioadă, exista o mare reabilitări de drumuri, construcţii, învăţământ şi cultură
presiune a catolicismului. In 1428, de exemplu, regele valorificându-şi potenţialul economic atât datorită strădaniilor
Sigismund a emis un decret prin care a hotărât că: "nobilii locuitorilor cât şi al Consiliului Comunal în fruntea căruia se
(neofiţi, s.n), cnezii şi ţăranii îşi vor pierde moşiile dacă nu-şi află d-l primar Bogdán Ferenc István şi viceprimar d-l Tóth
botează copiii în legea catolică" (David 2004: 54) Era unul din Alexandru.
motivele pentru care 9 ani mai târziu, la Bobâlna, ţăranii se vor Activităţi specifice zonei:
răscula. A fost momentul odioasei "legături frăţeşti" cunoscută
în istorie ca "Unio Trium Nationum", îndreptată împotriva "prea Aşezarea geografica a zonelor de deal, măgura şi
ticăloşilor români", pe care i-a exclus dintre naţii, întrucât terase precum şi condiţiile climaterice favorabile au permis
credinţa lor nu era una dintre cele recepte. Ei erau în afara populaţiei să practice agricultura, zootehnia, apicultura,
oricăror drepturi şi pentru a-şi menţine existenţa şi păstra legumicultura, păstoritul şi horticultura încă din cele mai vechi
averea, mulţi au trecut la catolicism şi s-au maghiarizat. timpuri până azi. Un loc important din activităţile populaţiei
Deţinătorul puterii aşadar era receptat ca "reprezentant ocupă şi: fabricarea produselor de patiserie, tâmplărie,
al lui Dumnezeu pe pământ" construcţiile, distilarea fructelor, comerţul şi îngrăşarea
Personajul excepţional, care deţinea puterea era suinelor şi cultivarea ciupercilor champion.
perceput ca un mediator între oameni şi zei, între oameni şi
destin, sau între oameni şi istorie. Cuvintele latineşti din Datorita zonelor şi locurilor pitoreşti împânzite de
traducerea în româneşte a cunoscutei sintagme "k u. k."( păduri de foioase, poieni cu fâneţe şi lunci, traversate de
kaiserlich und königlich) din timpul Monarhiei Austro-Ungare pârâul Valea Sălajului este conoscută ca zonă de vânătoare
au fost "cesaro – crăiesc" El, regele = craiul , era considerat ca (fazani, caprioare, mistreti,vulpi) iar balţile din zonă pentru
un sfânt, în atotputernicia lui şi însoţit de acest determinant a pescuit.
generat toponime după modelul Sf. Petru = Sânpetru, Sf. Mihai Activităţi economice principale:
= Sânmihai aşa şi Sfântul "Crai" = Sâncrai. Aceste toponime cu
numele sfinţilor practicat de biserică, caracteristic numai Horticultură;
Transilvaniei, prin contopirea numelui cu determinantul său a Zootehnie;
servit ca model şi pentru Sîncrai. Asemenea toponime întâlnim Apicultură;
Sîncraiul de Mureş, Sîncrăieni (HR), Sîncraiu (CJ,CV). La unele Cultivarea ciupercilor Champion;
din aceastea s-a adăugat şi determinantul locului "Sîncraiul Construcţii;
Almaşului şi Sîncraiul Silvaniei. Astfel s-a format toponimul Tâmplărie;
acestui sat. Amintim şi antroponimul Sîncrăian(u), care indică Comerţ;
originea locală a purtătorilor".(Dic. Etm. Sălaj, 254; Prof. Dr. Gh. Cultura mare:
Chende-Roman) - porumb
După încreştinarea păgânilor de pe Valea Sălajului - floarea soarelui
din 1011, pe urmele lui Tinódi Lantos Sebestyén şi Budai - grâu
Ézsaiás se vorbea despre o mănăstire Szentkirály. - cartofi
Firme reprezentative:
SC Kun Trans SRL
SC Fredy Building SRL
SC Ecopig Farm SRL
SC Ferma Lad-Any SRL
SC Tahogbal SRL

