Page 833 - Ghidul Primariilor ed. a XV-a

judeţul SĂLAJ
Cea mai importantă familie nobiliară a fost familia
Dobai. Satul Doba a devenit deja în 1362 moşia lui Dobai
Miklós şi János (fraţi), care au primit titluri de nobleţe din partea ruină nefuncţională.
lui I. Lajos. Au fost familii importante în comitatul Solnocul de
Mijloc dar şi în Comitatul Crasna. Dintre ei unii au devenit
funcţionari ai regalităţii: primpretori, prefecţi, notari şi prim-
notari, apărând şi în documentele de înregistrare ale nobilimii.
În Doba a fost preot şi Apáczai János, despre care se
spune că ar fi fost preotul de campanie a lui Rákóczi Ferenc II.
Conform datelor din 1715 şi 1720, pe vremea
"Pragmaticei Sanctiuni", Doba (Mare şi Mică) nu apar pe listele
locuitorilor plătitori de impozite - asta însemnând că au fost
considerate comune nobiliare. Pentru revolta nobilimii din 1797
şi pentru "contribuţiile de război" au fost înscrişi şi impozitaţi
din Doba un mare moşier Décsei Zsigmond şi alţi opt mai mici
precum şi un nobil care locuia pe propriul său teren fiind scutit
de impozite până atunci alături de alţi 18 nobili. Doba avea
deci un mare număr de nobili din care 28 erau scutiţi de
impozite iar plătitori erau 101 nobili scăpătaţi. (1805)
Anul 1817 a fost un an nefast datorită foametei şi
bolilor care au bântuit atunci. Din consemnările preotului
Keresztes János (1815 –1826) în Doba Mare au murit în total 53
de persoane din care 37 datorită subnutriţiei, iar în Doba Mică
74 – dintre care 47 datorită subnutriţiei. Cea mai sinistră zi a
fost cea de 13 iulie, când au murit în Doba Mare 25 (24 de
foame) de oameni, în Doba Mică 21 din care 18 de foame.
În 1847 în Doba Mare au locuit 466 de persoane (434
reformaţi, 32 români, greco-catolici), în Doba Mică 549 (475
reformaţi, 1 romano catolic, 70 români greco – catolici şi 3
izraeliţi). În 1868, în Doba Mare erau 277 locuitori iar în Doba
Mică 459. În anul 1890 - 329 loc. (270 magh., 59 români)
respectiv 475 (446 magh. şi 29 români.); Numărul caselor era
de 77 respectiv 110; în 1895 în Doba Mare au fost 212
gospodării, suprafaţa fiind 1388 de holde cadastrale din care
632 de teren arabil, 286 de păşune, 192 de pajişti, 146 de
pădure, grădini – 70, nefertil 62 de holde; iar la Doba Mică
suprafaţa era de 993 holde cadastrale, din care 547 – arabil,
156 – păduri, 154, pajişti, 58 grădini, 51 vie, 51 paragină, şi 226
gospodării.
La recensământul din 1910 în Doba Mare (împreună
cu cătunul Zobor) au fost 383 locuitori, în Doba Mică 543
locuitori. În 1920 în Doba Mare existau 334 locuitori din care
298 maghiari şi 5 evrei, iar în Doba Mică 478, din care 438
maghiari, 28 români şi 12 evrei.
După cum se poate observa din datele statistice, dar
şi din cunoaşterea multor obiceiuri şi tradiţii precum şi a
numelor româneşti purtate de maghiari, procesul de
maghiarizare are o mare continuitate. Mijloacele fiind
cunoscute peste tot "crearea unui cadru de convieţuire pe
plan social şi economic imposibil, alături de procedeele din
trecut de acaparare de terenuri, a pierderii drepturilor şi a
averii celor care se opuneau" sau nu treceau la una din
"confesiunile recepte" Simple exemple din cadrul comunei sunt
grăitoare: "roman utca" apelată şi azi de locuitori, dar pe care
nu mai locuieşte nici un român.
Câteva legende care aveau circulaţie în comună şi la
Doba se referă la albia pârâului Császár, din Doba Mare, unde
se unesc cele două pârâiaşe şi unde exista o piatră maronie,
care semăna cu o uşă sculptată; s-a săpat mult pentru a o
scoate, dar nu s-a reuşit niciodată. Motivul era existenţa
prezumtivă a unei comori ce aparţinuse lui Obor, presupus
conducător maghiar. Asemenea legende sunt legate de
adevăruri străvechi aproape peste tot unde locuiau dacii, care,
se ştie, îşi ascundeau aurul. Arheologii au confirmat prin
descoperirile de aici prezenţa dacilor pe teritoriul comunei.
După o altă legendă, în biserica din Doba Mică se
presupune că sub altar s-ar găsi un tunel, care este închis cu
o dală, (úrasztala). Se zice, că nu-i voie să o ridici, pentru că
cine a încercat şi a coborât în tunel, nu s-a mai întors
niciodată. Tunelul ar fi condus la cetatea Erdödi, care este
leagată de Rákóczi. ( Petri M: III, 309; Sz. M. 391
La cotitura de la Doba Mică este o moară, pe locul
numit Câmpul Morii (Malomrét), acolo s-au ţinut târguri lunare
din vechime, dar şi între cele două războaie mondiale.
833
Mai demult moara era de apă, apoi cu abur, după un timp a
funcţionat cu ajutorul unui motor Diesel, în prezent fiind o
VERVEGHIU
Sat aşezat pe partea stângă a Râului Sălaj, nu departe
de DJ 108D şi la cca 4 km de centrul comunei, Dobrin.
Verveghiu este a doua localitate ca număr de locuitori din
comună. In anul 2002 avea 471 locuitori din care 215 bărbaţi şi
256 femei şi este atestat la 1334 poss. Veruolog (Doc.Rom. C.,b
III: 319), 1387 Werwewlg, 1449 Wywolg, Weerweerlgh (Petri IV:
788), 1549 Werweolgy, 1797 Vérvölgj (Petri),1850 Virvélgy,
(st.Tr.), 1900 Vérvölgy, 1930 Verveghiu, 1966 Verveghiu.
Toponimul s-a format pe baza apelativelor maghiare
ver "a lovi, a bate" şi völgy "vale". Satul este aşezat pe o colină,
la baza căreia curge o vale, ce se varsă în râul Sălaj. Probabil
că iniţial, să fi avut sensul de "locul unde se bat apele" Se
observă că în timp, datorită influenţelor extralingvistice,
numele a suferit mai multe transformări, ajungând la forma
aceasta din nevoia de simplificare a pronunţiei în limba
maghiară, după care şi în româneşte Vervölgy s-a transcris
Verveghiu. (Dic. Etm. Sălaj, 294, Prof. Dr. Gh. Chende Roman)
Se spune că pârâul amintit mai sus, Lehel a primit
numele după acela al unui gornist pe care îl chema Lehel, şi
care a dat semnalul de atac în locul acesta. În bătălia care s-a
dat acolo, pe vale a curs atâta sânge, încât apele s-au înroşit –
valea luând numele de Vérvölgy (Verveghiu). (Valea sângelui,
însângerată) după evenimentele de atunci şi păstrate în
conştiinţa localnicilor. Tot atunci s-a format şi localitatea
Menyö (Mineu) menhely – adăpost pentru refugiaţi (Tunyogi
József)
După Petri Mór originea numelui satului, pe baza
tradiţiei populare este legată de evenimentele istorice: Sfântul
Ştefan a trecut prin foc şi sabie pe aceia care se opuneau
încreştinării. Forţa pentru eliminarea credinţelor păgâne s-a
aplicat şi aici, trimiţând un conducător de oaste nemilos, care
în luptă i-a tăiat pe păgâni, încât valea între Doba şi Sâncraiu
a fost un râu de sânge, aici se află acum Verveghiu.
Contrar etimologiei populare, lingvistul Szabó T. Attila
ne atrage atenţia că prepoziţia vér din numele satului n-are
nimic comun cu vér = sanguis, ci forma modificată a
cuvântului üvér = üver. Cu toată confuzia datorată neştiinţei
oamenilor această interpretare a rămas cu acelaşi înţeles din
cauza zguduitorului eveniment trăit de înaintaşii lor atunci, al
încreştinării cu forţa din 1011.
În 1519 Verveghiu a fost împărţit între Kisdobai Antal,
Nagydobai Illés Tamás şi Nagydobai György. În anul 1532, Ösi
Sz. György a vândut moşiile Werwewlgh şi Szentkirály cu 12
forinţi lui Szentkirályi Moldovai Antal. (Petri)
Celebra "presă urs" "Medvesajtó", - presă uriaşă nu
mai există. Ea a fost confecţionată din lemn în 1837; presa
strugurii şi datorită greutăţii proprii nu mai trebuia apăsat sau
învârtit, toţi strugurii puşi în presă ieşeau ca uscaţi. Pentru
folosirea presei de obicei se plătea o găleată de must. Deşi
avea valoare muzeală, după colectivizare presa a fost tăiată şi
arsă.
În anii 1715 şi 1720 aici nu au fost recenzaţi locuitorii.
În 1847 erau 541 locuitori., iar în 1890 din 580 de locuitori, 571
erau maghiari şi 9 români. După religie era un romano-catolic,
10 greco-catolici şi 530 reformaţi. Satul avea 136 de case.
În 1910 din 602 locuitori, - 509 erau maghiari, 2 români
şi 10 alte etnii; reformaţi fiind 571, greco-catolici 14, izraeliţi 14
şi romano- catolici doar 3. De la prima vedere se observă că
numărul românilor declaraţi era 2, dar se ştie că maghiarii nu
erau greco-catolici, deci cei 14 greco-catolici fuseseră
maghiarizaţi.
Locuitorii Verveghiului erau mai demult celebri în
confecţionarea butoaielor, la mare căutate în acea vreme,
datorită împortantelor cantităţi de vin, ce se producea în multe
localităţi din comitat.
În prima jumătate a sec. al XVI-lea, biserica reformată
era de sine stătătoare. Bethlen Gábor a donat dijma în favoarea
bisericii. Această biserică veche din lemn a fost vândută în
1798 satului Deleni.