PRIMĂRIA PĂTÂRLAGELE

Scurt istoric:
Prima atestare documentară a localităţii Pătârlagele datează din 1573, dar se pare că localitatea există încă înainte de întemeierea Ţării Româneşti. Una dintre teoriile privind denumirea localităţii relevă faptul că toponimul vine de la onomasticul PĂTRU (în forma germană PETER) şi "lager" sau "lak", ambele însemnând "sălaşul lui PĂTRU". Originea germană a numelui Pătârlagele poate fi pusă pe seama prezenţei cavalerilor teutoni (care au trecut Munţii Carpaţi dinspre Ţara Bârsei), în această zonă în perioada 1211-1225 cu ocazia războaielor purtate cu cumanii. Cavalerii teutoni se pare că au avut aici o tabără. Astfel numele ar proveni de la numele Peter (Petru) şi lager (tabără, loc de popas). De asemenea, se mai spune că primul om care s-a oprit în acestă zonă şi şi-a construit un adăpost se numea "Pătârlăgeanu", iar de aici şi denumirea oraşului. Altă variantă este aceea că Pătârlagele ar proveni de fapt de la cuvintele "Pe târlă aci". De aici s-a ajuns la denumirea Pătârlaci, iar în timp prin transmitere orală s-a ajuns la varianta din zilele noastre - Pătârlagele. Primele urme de viaţă materială din Subcarpaţii Buzăului datează din neolitic (Bălăneşti - comuna Cozieni, Aldeni - comuna Cernăteşti). Cele mai vechi urme de viaţă în zonă datează din epoca a II–a a fierului şi au fost descoperite la Valea Lupului - sat component al oraşului Pătârlagele. Dovezile adunate de-a lungul timpului arată că în această zonă a existat un străvechi spaţiu, populat încă din perioada comunei primitive, mai precis din paleoliticul superior. Toate izvoarele istorice o demonstrează: atât uneltele, cât şi ceramica descoperite atestă o viaţă economică şi rituală activă. Este vorba despre unelte confecţionate din silex şi metal, dar şi un număr mare de obiecte de ceramică. Civilizaţie în această zonă se pare că a existat şi în epoca romană, urme ale culturii geto-dacice cu influenţe greceşti şi romane fiind descoperite la Valea Muscelului şi Gornet. Există mărturii care atestă prezenţa carpilor pe aceste meleaguri, cunoscuţi ca fiind civilizaţi şi cu o viaţă economică destul de bine dezvoltată. La Valea Viei s-au descoperit obiecte din epoca neolitică (cultura Cucuteni), iar la Sibiciu de Sus - vestigii din epoca bronzului, prima epocă a fierului, a doua epocă a fierului, sec. II d. Hr., sec. VI – VIII d. Hr. La Sibiciu de Sus, în punctul Burduşoaia, aflat pe terasa superioară a pârâului Sibiciu, aproape de confluenţa acestuia cu râul Buzău a fost descoperită, în anul 1986, o aşezare de locuiri succesive din mai multe epoci. Cea mai veche etapă de locuire din acest punct, reprezentată prin descoperiri de materiale ceramice, unelte din silex, un cuţit de piatră, un tipar de piatră pentru turnat topoare sau dălţi, aparţine perioadei timpurii a epocii bronzului. Următoarei etape de locuire, prima epocă a fierului, îi aparţin bordeie şi materiale ceramice şi decor canelat. Cele mai consistente urme de locuire aparţin epocii "La Tene", fiind cercetate mai multe locuinţe de suprafaţă şi bordeie. Pe platoul Podului Viei, aflat în apropierea dealului Burduşoaia, ca şi pe coasta de sud-est a aceluiaşi deal au fost culese de la suprafaţă alte materiale ceramice, care au fost atribuite epocii timpurii a bronzului. Între descoperirile de la Sibiciu de Sus se remarcă o ceaşcă de formă bitronconică din pastă grosieră de culoare cenuşie cu toartă inelară datată din sec. II d. Hr. Pe teritoriul localităţii Valea Viei, între 1986 şi 1987 au fost efectuate cercetări de suprafaţă şi sondari prin care s-au identificat situri arheologice din diferite epoci. Pe versantul estic al dealului situat în partea de nord-est a localităţii, anterior efectuării sondărilor a fost distrus un mormânt, probabil de inhumaţie, care conţinea, în inventarul său, un pumnal şi un vas. În aceeaşi zonă a mai fost distrus un mormânt care a putut fi cercetat numai parţial. Acesta era de incineraţie, cu resturile scheletului depuse într-o urnă şi acoperite cu o strachină cu marginea arcuită spre exterior. Aici s-au mai găsit câteva vârfuri de săgeţi de bronz în trei muchii, descoperite printre oasele calcinate. Ambele morminte aparţin unui orizont de înmormântări care datează de la finele epocii "Hallstatt" şi începutul celei de a doua epocii a fierului. Pe platoul de pe Vârful Stânii, situat în partea de sud-est a satului au fost cercetate urme de locuire deteriorate de lucrări agricole. Cele mai vechi materiale recoltate sunt vase mici, decorate cu fineţe, vase mari sau străchini cu urme de decor din eneolitic - Cucuteni. S-au descoperit şi materiale mai recente - vase cu linii de incizie şi alveole - din perioada de început a epocii bronzului. Pe teritoriul fostei comune Pătârlagele există şi ruinele unor fortificaţii denumite "Căţeaua", care sunt de fapt întăriri pentru apărare ce datează din perioada migraţiei popoarelor, fapt care atestă că pe aceste meleaguri viaţa a continuat neîntrerupt. Sub aspect administrativ teritorial, Pătârlagele a făcut parte din judeţul Saac, după cum se menţionează prima dată într-un document din data de 17 septembrie 1543. Acest judeţ făcea legătura cu Transilvania prin cele două cursuri de apă - râul Buzău şi râul Teleajăn - şi era situat între Prahova şi Buzău, dar mai mare şi mai însemnat decât ele. Începând cu data de 1 ianuarie 1845, în urma noii organizări administrative, judeţul Saac a fost desfiinţat, comuna Pătârlagele intrând după noua împărţire teritorială în componenţa judeţului Buzău. Iniţial localitatea Pătârlagele avea în componenţă Pătârlagele de Sus şi Pătârlagele de Jos şi făcea parte din plaiul "Despre Buzău". După noua organizare administrativă, comuna Pătârlagele avea o suprafaţă de 5.205 ha, din care 1.340 ha - arabil, 358 ha de pădure, 1.703 ha de fâneţe, 640 ha de izlaz, 180 ha de livezi, 10 ha de vie şi 946 ha "teren sterp". Populaţia comunei se cifra, în acea perioadă, la aproximativ 2.020 persoane, din care 24 de locuitori erau străini: doi greci, doi evrei şi 20 de austro-ungari. La vremea respectivă, comuna Pătârlagele se întindea din partea de nord începând cu râul Buzău, mai apoi pe culmea Muntele Malu Alb, pe hotarul moşiei Lupenilor, până la vârful Pătârlagi, la vest izvorul Fundăturile până la Valea Muşcelului, pe culmea dealurilor Balosinu, Cătina, Bâşcenii de Sus, culmea Măgurei, iar la est hotarul urca până la gura Văii Lupului, cuprinzând aproape tot teritoriul culmii Muşcelului. Proprietăţile cele mai importante erau ale cetelor de moşneni şi erau cunoscute sub denumirea de Lereleasa, Sibiceanca şi Sfoara de peste gârlă. Prima atestare documentară a satului Gornet datează din 1515, iar în anul 1523 este atestat satul Poieni. Cam aceeaşi vechime au şi celelalte sate aparţinătoare actualului oraş Pătârlagele. Despre satul Mărunţişu se ştie că datează din secolul XVI şi că aici era centrul de strângere a birului către turci. Numele se pare că se trage de la faptul că aici exista o bancă unde se puteau schimba bani mărunţi. De asemenea, localitatea Sibiciul de Sus este menţionată într-un pergament din data de 14 mai 1666. Prin legea 203 din 2004 comuna Pătrâgele fost declarat oraș

Firme reprezentative:
MECAN CONSTRUCT S.A
MOLIDUL IMPEX S.R.L
VIA ATLANTIS S.R.L
VLAD INVEST S.R.L
Producători locali:
POPICA S.R.L
ANGEL CAKE CAFÉ S.R.L
SCOTT MAX GREEN S.R.L
DIMIAN ROBERT DANIEL P.F.A
Produse locale:
Produse de panificaţie
Produse de patiserie
Produse apicole
Meşteşugari:
DIMIAN ROBERT DANIEL P.F.A - cu sediul în oraşul Pătârlagele, bloc B4, apartament 8, etaj 3, judeţ Buzău, CUI 36228493, e-mail dimianrobertpfa@yahoo.com, persoană de contact Dimian Robert Daniel, număr de contact 0753709532