Articol semnat de Adriana Săftoiu


Cornel Gogan s-a întors în România, în orașul natal Videle, în anul 2018. A plecat în 2013, în Scoția, la un centru pentru autism situat în localitatea Alloa, cu speranța că își va putea trata copilul, diagnosticat, la vârsta de trei ani, cu o formă de autism sever. A acceptat greu realitatea și a sperat că există vindecare. După 20 de ani de experiență ca tată al unui copil cu autism, așa cum se prezintă - timp în care a încercat tot ce a fost posibil pentru a reuși să își trateze copilul, a conștientizat că „este imposibil”. E de părere că familia e mult mai „ușurată când începe să învețe să accepte diagnosticul”. Se declară „un pic indignat de cum se folosește acest diagnostic la noi, respectiv cu scopul de a duce în eroare părinții, care au copii cu autism, și încearcă să spună că este vindecabil. Din punctul meu de vedere, cred că e nepotrivit să avem asemenea atitudine, să dăm o speranță părinților”.  
Mai are doi copii, un băiat de 17 ani și o fetiță de 5 ani. „Eu sunt un om curajos și m-am gândit că, dacă el nu se va trata totuși, cine va avea grijă de el atunci când nu o să mai fim noi?!” Fratele mijlociu a fost educat să înțeleagă problemele fratelui cel mare și să îi acorde ajutorul. 
Centrul în care a stat în Scoția, recunoscut la nivel internațional, i-a fost inspirație. Greutățile pe care le-a întâmpinat ca să primească aprobare să construiască unul în Videle au fost un stimulent. Așa că a decis să intre în politică și să candideze la Primăria orașului convins că aceasta e menirea lui: să se dedice acestui subiect, autismul. 

Educat de fiu

A câștigat primul mandat de primar în 2024. „Nu cred că m-ar fi interesat această funcție. Eram antreprenor și din punct de vedere financiar nu aveam probleme. Sincer, mi-aș fi dorit să trăiesc în Scoția. Dar cred că Dumnezeu ne lasă pe pământ cu un rol și rolul meu este să rezolv acest lucru”. Spune cu tărie că problema de sănătate a copilului lui l-a educat și i-a dezvoltat latura „umană și empatică” mai mult decât a făcut-o școala sau familia. 
Odată ajuns primar, a demarat proiectul pentru construcția unui centru similar cu cel din Scoția, dedicat persoanelor cu dizabilități. Centrul va ajuta și la relansarea economiei locale, subliniază. „Am asociat Videle cu acel oraș scoțian unde economia era susținută în 90% de industria alcoolului, iar în ultimii 15 ani au făcut o tranziție spre o economie bazată pe servicii sociale”. 
Economia orașului Videle s-a bazat, din anul 1968 și până în 2010, pe industria petrolului, dar astăzi, prin tehnologie, locurile de muncă s-au diminuat. „Majoritatea oamenilor fac naveta la București, mulțumim lui Dumnezeu că suntem la o oră cu trenul”. Simt nevoia să accentuez: „o oră cu trenul pe o distanță de 51 de km. Progres, nu glumă”. Femeile din localitate își găsesc mai greu de lucru. Ceva locuri în administrația locală, ceva la supermarketuri. Cele mai multe sunt casnice și depind de „capul familiei”. Centru va genera însă locuri de muncă și pentru ele.
Pentru a realiza „primul hub din România” cu această destinație, în valoare de peste 10 milioane euro, a preluat un teren de 65 de hectare, un fost izlaz pentru animale. „L-am împărțit în două loturi. Am ales un lot, cca 25 de hectare, ca să îl împădurim. Am depus deja un proiect pentru a avea finanțare europeană. Am stabilit 42 de hectare pe care să-l trecem în intravilan și să fie construibil. L-am împărțit în două părți, una industrială, una de servicii sociale. Apoi, am identificat în apropierea acestui teren un altul de 10 hectare ca să facem prima comunitate din România a părinților cu autism. Aproape 9 hectare vor fi împădurite, iar în mijloc am lăsat câteva hectare unde să construim case care vor fi vândute, prioritar, familiilor cu acest tip de probleme”.

Inspirație scoțiană, model tip kibuț

Inspirația nu i-a venit doar din Scoția, ci și din Israel. Se declară „fascinat” de modul de viață tip kibuț și apreciază că acest model de organizare și funcționare este benefic familiilor cu asemenea nevoi. Fără ca eu să mă declar mare fan al acestui mod de trai, îmi amintesc însă că, atunci când eram deputat în Comisia pentru Drepturile Omului, m-am întâlnit cu câțiva părinții care aveau copii diagnosticați cu autism. Și pentru a putea participa la acele întâlniri, familiile se întrajutorau. În timp ce unii veneau la Comisie, alții rămâneau să îi supravegheze pe copiii. 
Caută, împreună cu arhitecți, proiectanți, părinți și ONG-uri specializate, soluții independente din punct de vedere energetic, astfel încât costurile să fie cât mai mici. Alături de echipă, se află și directorul centrului din Alloa, Jim Taylor, cel mai longeviv director al unui centru cu asemenea destinație, cu peste 40 de ani de experiență. „Este omul care a venit în România cu noi și care ne va ajuta la finalizarea primului centru”. Când spune „prim Centru” se referă la prima clădire, pentru că ele vor fi „un ansamblu de clădiri pentru nevoi diferite, pentru vârste diferite, pentru grade diferite de dizabilitate”. 
Videle este, într-o anumită măsură, familiarizat cu aceste nevoi. În prezent, la nivelul județului, găzduiește cel mai mare centru de abilitare și reabilitare pentru persoane adulte cu dizabilități, respectiv „Sfântul Iustin”, având 82 de beneficiari. „Oamenii din oraș sunt empatici, știu ce înseamnă o persoană cu dizabilități”. Adaugă faptul că există deja resursă umană calificată care să acorde asistența necesară, cadre medicale, în mod special asistente, infirmiere. 

Foto: Viitorul Centru de Autism din Videle, randare

„Zici Videle, zici autism”

Susține că în patru - șase ani, Videle se va relansa economic și social. E convins că, până la sfârșitul mandatului, proiectul va fi funcțional, prima clădire pentru copii între 3 și 9 ani urmând să fie dată în folosință în luna februarie 2026. În egală măsură, Centru îi va avea în vedere pe tinerii care împlinesc 18 ani. Menționează că adeseori se vorbește despre copiii cu autism, dar nu la fel de des despre adulți cu autism. „Astăzi, în România, nu există oportunități pentru cei care au peste 18 ani și aici vrem să ne îndreptăm atenția, către cazurile cele mai grave”. Crede că, la noi, deși în statistici apar 40.000 de copii diagnosticați cu autism, sunt mult mai mulți, aproximativ 100.000 de copii. Tocmai de aceea consideră că asemenea centre ar fi necesare la nivelul fiecărui județ. A remarcat că „empatia” oamenilor politici față de acest subiect e „de scurtă durată” și, după declarații, totul se transformă în „birocrație”. Își propune ca centrul să aibă o capacitate de 1000 de locuri, cu un ritm de creștere anual de 100. „Mi-aș dori ca atunci când zici Videle să zici autism. Gândiți-vă că în 24 de ore un beneficiar sau pacient presupune patru oameni în spatele lui. O mie de locuri, o mie de beneficiari de servicii sociale pentru persoane cu dizabilități, patru mii de locuri de muncă”.

Foto: Viitorul Centru de Autism din Videle, randare

„80% tâmpenii”

Își exprimă nemulțumirea despre cum se risipesc banii. „Sunt atât de multe lucruri reușite la nivel mondial că nu mai e nevoie să inventăm”. Afirmă categoric că nu sunt necesare proiectări distincte la nivelul fiecărei localități. „O comună cu 2000 de locuitori are același număr mediu de copii și ar avea nevoie de aceeași școală. În străinătate, sunt proiectanți care fac școli, proiectanți care fac drumuri, alții care fac rețele de utilități, doar la noi proiectanții fac totul. Un studiu de fezabilitate pentru depunerea unui proiect este undeva între 70 și 100 de mii de euro. Avem peste 3000 de localități în România. De ce să dăm câte 100 de mii de euro fiecare primărie când ministerul Dezvoltării ar putea să stabilească un model de grădiniță sau de școală?! Și fiecare model adaptat la numărul de locuitori”. Spune că ce s-a construit în sudul țării, în ultimii ani, sunt cam „80 la sută tâmpenii”. „S-a executat o lucrare de canalizare într-o comună în care nimeni nu avea nicio baie. Studiile arătau că, după ce se face această investiție de aproape 2 milioane de euro, condițiile de trai se vor schimba. Și astăzi, după 5 ani de la realizare a acelei investiții, doar 10% sau 5% din populație folosesc acest sistem”. Întrebarea mea e dacă uneori oameni nu trebuie să fie împinși de la spate ca să își depășească condiția, dar nu insist.
În opinia lui, fără a fi „fan Ceaușescu”, școlile făcute pe vremea aceea în mediul rural sunt „toate la fel și au funcționat foarte bine”. „Mi-e rușine să vă arăt școlile din Videle. Zilele trecute am fost într-o grădiniță. Nu vreau să știți ce sentiment am avut. Mi-era rușine de rușinea mea. Încercam să-mi aduc aminte de vremurile mele când mergeam la grădiniță și aveam mai multe condiții. Nu s-a făcut nimic 40 de ani. Acum, avem proiecte pe fiecare școală de reabilitare. Liceul arată exact ca în anii ’98, când eram elev”. 
A reușit să „își pună în cap o parte dintre intelectuali. Am spus că voi închide biblioteca. Am făcut o analiză și mi-am dat seama că nimeni nu intră acolo, iar pe noi ne costă 150.000 de lei pe an. Ne place să ne învârtim după niște lucruri tradiționale care astăzi sunt depășite și nu vrem să fim pragmatici”. Îl combat totuși. Cartea are rostul ei și nu cred că gadgeturile pot înlocui plăcerea de a ține o carte în mână. Cum nu cred că desființarea bibliotecilor e soluția, ci găsirea unui alt mod de funcționare. Mă aprobă și spune că nu are nimic împotriva cărților. Așa că mută biblioteca în casa de Cultură, va avea și un protocol cu Dona Tudor, scriitoare și corespondentă de război, originară din județ, pentru o donație valoroasă de carte. 

Mitul „primarului vătaf”

Nu-l deranjează critica, ba vrea să elimine mitul „primarului vătaf. Sunt convins că, după mine, niciun primar nu va mai putea să aibă autoritatea, pe care nici eu nu mi-am dorit-o, a celui de dinaintea mea, când oamenilor le era frică să-i scrie pe Facebook. Mă simt atât de fericit că astăzi oamenii vorbesc liber. Vreau să știu realitatea din orașul meu. Oamenii din primărie aveau cultul primarilor în care și o prostie, dacă spunea primarul, ei spuneau că e foarte bine. Astăzi mă înfruntă și îmi spun punctul lor de vedere, iar asta mi se pare un câștig”. E conștient că locuitorii nu prea mai au răbdare după atâtea „proiecte” promise și neîndeplinite. E convins însă că va reuși să le risipească neîncrederea când vor vedea proiectele finalizate. Face o paralelă cu perioada electorală când părea imposibil să câștige într-un județ „roșu”. Și totuși a învins, având de partea lui 47% din voturi. A fost sigur că „n-are cum binele să nu câștige. A fost o surpriză, dar a câștigat dreptatea, Dumnezeu, pentru că eu știam că nu am niciun gând negru”.
Videle are o populație de 10.400 locuitori. Primăria avea 270 de angajați. „Singurul criteriu de angajare era cât de numeroasă era familia și cât de mult puteai să o controlezi. După primele două luni de mandat mi-am spus că, dacă voi continua în ritmul ăsta, voi rămâne primar pe veșnicie, dar nu voi face nimic. Și m-am gândit așa: mai bine stau un mandat și fac ceva și voi fi împăcat sufletește că am făcut tot ceea ce a ținut de mine”. În opinia lui, 60 de angajați sunt suficienți. Drept urmare, a disponibilizat peste 100 de posturi. „M-am opus tuturor furturilor din primărie de către oameni de afaceri, tuturor facilităților neortodoxe”. 
Părerea lui fermă e că nu ai voie să consumi mai mult de 60% pe salarii. E „un pic supărat pe conducerea partidului că nu dă mai repede pachetul III” ca să poată să mai elibereze încă 20 de posturi. “Guvernul, nu partidul”, nuanțez eu. Continuă. „Îmi pare rău că a început invers, în sensul că a mărit prima dată taxele. Trebuia să înceapă să curețe statul prima dată.” 

Videle, un oraș „dezastru”.

Fără prea multe ezitări, califică starea orașului „un dezastru. Un oraș plin de câini, un oraș plin de gropi, plin de vegetație necontrolată”. Pentru a reabilita parcul central a depus un proiect de 6 milioane de euro. „Plantat în anul 1971, s-a uscat și din cauza timpului și a climei. Și acum am riscat. Am defrișat tot. Mă înjură toată lumea că am distrus parcul înainte să avem finanțarea, dar eu sunt optimist. O să facem un parc care va dura mai mult de 50 de ani, pentru că l-am prevăzut ca fiecare metru pătrat să aibă sistem de irigare”. 
Menționează că a atras 14 milioane de euro, din care 4 milioane de euro pentru reabilitarea liceului. Pentru singurul spital, din oraș, intenționează o extindere, secția paleative cu 42 de paturi. „Am reușit să facem proiecte, într-un an, în condițiile în care în perioada 2016-2024 s-au adus în oraș doar 6 milioane de euro”. Avea drept target 100 milioane de euro, în acest mandat, dar având în vedere tot contextul internațional a revizuit suma la 60 de milioane de euro. Are impresia că doar prin dialog și diplomație nu te faci auzit și că e nevoie să mai și “țipi” în relația cu administrația centrală. 

Videle renaște 

Vrea să iasă dintr-o asociație de la nivelul județului privind serviciul de apă și canalizare, care este „gestionată prost”. „Mi-am propus să dezvolt orașul și să avem propriul serviciu de apă și canalizare, să avem independență energetică”. A înființat o societate de pază a primăriei cu care dorește să asigure paza la nivelul obiectivelor private din Videle astfel încât să genereze profit, orașul având cea mai mare firmă de foraje din România. A înființat o altă societate care se ocupă de împădurire, iar cu profitul acoperă salariile. „Încerc, practic, ca toate co-finanțările și o mare parte din lucrări să le atribui acestor societăți în care acționarul majoritar unic este Consiliul Local. Încerc să țin banii în interiorul primăriei, nici măcar profitul. Am obligația morală să salvez banii publici. O parte vin din acele taxe guvernamentale, dar o parte vin din taxele locuitorilor și vreau să protejez banii ăștia. Și îmi propun ca, până la sfârșitul anului 2027, toate cheltuielile cu întreținerea orașului să fie asigurate din profitul acestor companii. Vreau să demonstrez că aceste companii vor putea susține întreținerea orașului, iar banii din taxele oamenilor să fie investiți în dezvoltarea orașului”. 
A avut drept slogan “Videle renaște” și este convins sută la sută că așa va fi. Vorbește live pe rețelele de socializare cu aproape 4000 de oameni, o dată la 2-3 săptămâni. Le explică ce a făcut și le răspunde la întrebări sau nemulțumiri. Și-ar dori ca la viitoarele alegeri electorale să nu mai fie nevoit să facă campanie. Să plece într-un concediu și lucrurile pe care le-a făcut să vorbească pentru el, iar oamenii să aleagă cum cred. 

Articol publicat în Revista Ghidul Primăriilor, Ediția XVI, prima și singura revistă din România în format print și online destinată exclusiv autorităților locale.
Pentru a vizualiza online revista, click aici: https://ghidulprimariilor.ro/_revista_toamna_2025/
Pentru a comanda gratuit revista în format print, click aici: https://ghidulprimariilor.ro/ro/orders/revista