Tranziția către energie regenerabilă nu mai este o opțiune, ci o necesitate pentru unitățile administrativ-teritoriale (UAT) care doresc să își reducă dependența de rețeaua clasică și să gestioneze eficient resursele bugetare. În acest context, Fondul de Modernizare aduce pe finalul lui 2025 două linii de finanțare dedicate entităților publice, cu un buget cumulat de 650 milioane euro.

1. Finanțare pentru centrale fotovoltaice destinate autoconsumului

Prima linie oferă sprijin pentru dezvoltarea de capacități noi de producere a energiei din surse solare, cu sau fără stocare, pentru consum propriu. Sunt eligibile UAT-uri, spitale, universități publice, centre sociale, instituții culturale, precum și asociații de dezvoltare intercomunitară.
• Valoarea maximă a finanțării este de 10 milioane euro/proiect, iar grantul acoperă 100% din costurile eligibile.
• Proiectele se evaluează în regim „primul venit, primul evaluat”, ceea ce face esențială pregătirea din timp a documentației.
• Este încurajată abordarea centralizată — parcuri fotovoltaice amplasate pe terenuri ale UAT, cu compensare a energiei pentru mai multe clădiri.

2. Finanțare pentru sisteme de stocare a energiei

A doua linie de finanțare este destinată UAT-urilor care au deja implementat sau în derulare un proiect de producere de energie din surse regenerabile. Aceasta permite adăugarea unui sistem de stocare de tip BESS, pentru o mai bună integrare în rețeaua locală și pentru maximizarea autoconsumului.
• Finanțarea este de până la 400.000 euro/MWh instalat (fără TVA), acoperind toate cheltuielile necesare pentru integrarea cu centrala existentă.
• Beneficiile includ reducerea facturilor prin folosirea energiei în orele de vârf și creșterea independenței energetice locale.