SGS isi consolideaza expertiza globala prin patru noi achizitii strategice
Bucuresti, 4 noiembrie 2026 – SGS Romania, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, continuă dezvoltarea portofoliului global prin achiziția Dominios Eléctricos, Konatec, NetSentries și Protechnologies, companii care aduc expertiza specializată în infrastructura electrică, tehnologii pentru minerit, securitate cibernetică și inspecția tehnică a vehiculelor.
De la reziliența infrastructurii energetice și eficiența operațiunilor miniere până la gestionarea riscurilor digitale și siguranța vehiculelor, companiile se confruntă cu cerințe tehnice și operaționale tot mai complexe. Extinderea competentelor specializate contribuie la evaluarea mai eficientă a riscurilor și la susținerea unor activități sigure, eficiente și fiabile.
Prin aceste achiziții, SGS își dezvoltă expertiza în domenii distincte, dar unite printr-o nevoie comună: accesul la competențe tehnice și tehnologii capabile să răspundă transformarilor din industrie.
Dominios Eléctricos: expertiza pentru infrastructura electrica
Achiziția Dominios Eléctricos (Grecia) consolidează expertiza în zona infrastructurii energetice. Compania este specializată în testare, inspecție și asistența tehnică pentru rețelele de transport și distribuție a energiei electrice, oferind servicii relevante pentru infrastructura electrică critică și pentru rețelele energetice.
Integrarea acestei expertize completează capabilitatile tehnice ale SGS intr-un sector în care siguranța, fiabilitatea și performanța infrastructurii au o importanță deosebită.
Konatec: tehnologie si AI pentru operatiunile miniere
Prin achizitia Konatec (Chile), SGS adauga portofoliului sau noi competente tehnologice dedicate sectorului minier. Compania este specializata in masurarea reologiei in timp real si in instrumente analitice bazate pe inteligenta artificiala. Solutiile Konatec sunt concepute pentru a sprijini operatiunile miniere in imbunatatirea recuperarii, eficientei utilizarii apei si energiei si continuitatii operationale. Digitalizarea si analiza avansata a datelor adauga astfel o noua dimensiune expertizei tehnice si permit o intelegere mai precisa a proceselor si performantei operationale.
NetSentries: extinderea capabilitatilor in securitate cibernetica
Achizitia NetSentries (EAU) vizeaza unul dintre domeniile cu impact transversal asupra companiilor: securitatea cibernetica. Compania furnizeaza servicii de evaluare a securitatii, consultanta si management al riscului cibernetic, sustinute de o solutie bazata pe inteligenta artificiala pentru identificarea, evaluarea si gestionarea acestor riscuri. Achizitia completeaza expertiza SGS in zona riscurilor digitale, intr-un context de business in care securitatea informatiilor si gestionarea expunerii cibernetice sunt strans legate de continuitatea operationala.
Protechnologies: consolidarea activitatii de inspectie auto in Franta
Prin achizitia Protechnologies, SGS isi extinde activitatea de inspectie a vehiculelor pe piata franceza. Compania sprijina centre independente de inspectie si opereaza o retea de 550 de statii sub marca „Mon Contrôle Technique”. Achizitia completeaza retelele Auto Sécurité si Sécuritest ale SGS si extinde serviciile dedicate inspectiei camioanelor. Modelul actual al companiei va fi pastrat: „Mon Contrôle Technique” va continua sa functioneze ca marca separata, statiile afiliate vor ramane independente, iar echipa de management Protechnologies, condusa de Thomas Bozon, isi va continua activitatea in formula existenta. Integrarea Protechnologies extinde astfel prezenta SGS pe piata franceza a inspectiei tehnice auto si completeaza capabilitatile deja existente in acest sector.
Competente complementare pentru industrii in transformare
Privite impreuna, cele patru achizitii evidentiaza diversitatea domeniilor in care SGS isi dezvolta capabilitatile: infrastructura energetica, minerit, securitate cibernetica si inspectia vehiculelor. Dincolo de specificul fiecarei companii, directia comuna este consolidarea expertizei tehnice si tehnologice in domenii in care siguranta, eficienta, gestionarea riscurilor si performanta sunt esentiale. Prin integrarea unor competente specializate, SGS continua sa isi dezvolte capacitatea de a raspunde nevoilor in schimbare ale organizatiilor si industriilor pe care le deserveste la nivel global.
Despre SGS
SGS este lider mondial in domeniul serviciilor de Testare, Inspectie si Certificare. Gestionam o retea de peste 2.500 de laboratoare si facilitati comerciale in 115 tari, sustinuta de o echipa de peste 100.000 de profesionisti dedicati. Cu o traditie de peste 145 de ani in excelenta serviciilor, combinam precizia si acuratetea caracteristice companiilor elvetiene, pentru a ajuta organizatiile sa atinga cele mai inalte standarde de calitate, conformitate si sustenabilitate.
Promisiunea brandului – „when you need to be sure” – ne subliniaza angajamentul fata de incredere, integritate si fiabilitate, ceea ce permite afacerilor sa prospere in siguranta. Suntem mandri sa ne oferim serviciile de specialitate sub brandul SGS si printr-un portofoliu de marci specializate de incredere, printre care Applied Technical Services, Brightsight, Bluesign si Nutrasource.
SGS este cotată la Bursa Elvetiana SIX sub simbolul SGSN (ISIN CH1256740924, Reuters SGSN.S, Bloomberg SGSN SW).