Se toarnă primul strat de asfalt pe strada Augustin Maior din Oradea
A început turnarea primului strat de asfalt pe strada Augustin Maior din zona Parcului Industrial I. Strada, care face legătura între Drumul Expres 16 și strada Ion Mihalache, era până acum o cale de acces din pietriș, nefiind modernizată.
După lucrările la terasamente și asternerea primului strat de balast aferent structurii rutiere, strada, în lungime de 514 metri liniari, este acum în curs de asfaltare.
Modernizarea vizează reabilitarea infrastructurii rutiere și pietonale, amenajarea zonelor verzi, modernizarea iluminatului public și îmbunătățirea sistemului de colectare a apelor pluviale.
Proiectul a fost realizat de SC Edildrum Construct SRL, iar lucrările sunt executate de SC Porr Construct SRL. Valoarea investiției este de 1.851.544,34 lei, fără TVA.
Carosabilul va avea o lățime de 7 metri, cu o suprafață totală de 3.830 mp. Vor fi amenajate trotuare cu o suprafață de 1.168 mp și zone verzi ce vor însuma aproape 3.000 mp.
În cadrul lucrărilor vor fi montați 14 stâlpi metalici pentru iluminatul public, înalți de 8 metri, dotați cu corpuri de iluminat LED compatibile cu sistemul de telegestiune al municipiului.
De asemenea, se vor realiza racordurile gurilor de scurgere la rețeaua existentă de canalizare pluvială, pentru colectarea și evacuarea eficientă a apelor meteorice. Prin această investiție, Primăria Oradea continuă procesul de modernizare a infrastructurii urbane, pentru creșterea confortului și siguranței locuitorilor.