Se pregătește asfaltarea pe mai multe tronsoane de drum județean din zona Odorhei
Președintele Consiliului Județean Harghita, Bíró Barna-Botond, împreună cu specialiștii Direcției Tehnice, a efectuat miercuri, 3 iunie, o vizită de lucru pe șantierul investiției în infrastructura rutieră din zona Odorhei.
Față de vizita de teren realizată în urmă cu două săptămâni, progresul lucrărilor este vizibil. În aproximativ două săptămâni va fi clar avansul pregătirilor pentru asfaltarea sectorului de drum din intravilanul comunei Ocland; în localitate au fost înlocuite mai multe podețe vechi.
Au început lucrările de pregătire pentru asfaltare și la ieșirea din Ocland spre Satu Nou, iar între Ocland și Sânpaul drumul este lărgit prin lucrări de casetare.
La intersecția dintre drumul județean DJ 137 și drumul spre Oțeni a fost lărgită platforma și au fost amenajate benzile laterale; acest sector nu a fost inclus anterior pe traseul Cristuru Secuiesc – Odorheiu Secuiesc. În prezent se lucrează la racordarea pistei pentru biciclete, iar zidul de sprijin a fost finalizat.
Între Ulieș și Nicolești au fost forați 60 de piloți din beton la o adâncime de 10 metri pentru stabilizarea versantului și prevenirea alunecărilor de teren. De asemenea, utilajele au intrat și pe DJ 133, între Ulieș și Orășeni.
Rețeaua rutieră vizată de investiție este formată din trei tronsoane, cu o lungime totală de aproape 48 de kilometri. Proiectul prevede și construirea sau reabilitarea de poduri, amenajarea de podețe și sisteme de drenaj, construirea de trotuare în intravilan, precum și amenajarea acceselor laterale și a acceselor la gospodării.
În zonele protejate din punct de vedere al patrimoniului sunt necesare lucrări speciale, realizate sub supraveghere arheologică.
Valoarea totală a investiției depășește 277,5 milioane de lei, inclusiv TVA; lucrările trebuie finalizate până în ianuarie 2028, cu posibilitatea prelungirii termenului de realizare.
Direcția Tehnică a Consiliului Județean Harghita organizează, în fiecare zi de marți, ședințe operative cu antreprenorul și cu reprezentanții administrațiilor locale pentru monitorizarea progresului lucrărilor.
Președintele Consiliului Județean a subliniat că reabilitarea celor 48 de kilometri de drum județean este o lucrare complexă, dar rezultatele vor fi vizibile în curând, iar circulația în zonă va deveni mai sigură; el a mulțumit locuitorilor pentru răbdare și înțelegere pe durata lucrărilor.