Școala de vară – ateliere de olărit la Muzeul de Artă Populară Constanța (15–24 iulie 2026)
În perioada 15–24 iulie 2026, Muzeul de Artă Populară Constanța organizează a doua ediție a proiectului cultural „Școala de vară – ateliere de olărit”, care se va desfășura pe platoul din fața instituției. Activitățile sunt coordonate de meșterul popular Cristian Munteanu, reprezentant al centrului tradițional Tansa (județul Iași).
Proiectul, finanțat de Consiliul Județean Constanța, urmărește familiarizarea elevilor aflați în vacanță și a adulților pasionați de tradiții cu tehnica modelajului la roată și cu decorarea vaselor ceramice cu pensula sau cornul, prin ateliere interactive.
Cristian Munteanu este colaborator constant al muzeului, participând anual la seria de manifestări „Meșteșuguri tradiționale – utilitar și decorativ” și prezentând diverse forme ceramice (castroane, farfurii, căni, vaze) realizate în maniera centrului din Tansa. În 2025, peste 200 de participanți, copii și adulți, au urmat atelierele sale.
Atelierele se vor desfășura zilnic între orele 14:30–21:00. Costul unui atelier este de 30 lei; vasele lucrate pot fi luate acasă. Participanții pot opta pentru unul sau mai multe ateliere.
La finalul activității, fiecare participant va primi o diplomă și un suvenir. Înscrierile se fac pe bază de programare la numărul de telefon 0241 61 61 33.
Comunicat emis la data de 08.07.2026.