„Școala de vară – ateliere de confecționat podoabe tradiționale” la Muzeul de Artă Populară Constanța (6–12 iulie)

REDACȚIA Muzeul de Artă Populară Constanța 24 Iun 2026
„Școala de vară – ateliere de confecționat podoabe tradiționale” la Muzeul de Artă Populară Constanța (6–12 iulie)

Muzeul de Artă Populară din Constanța, instituție finanțată de Consiliul Județean Constanța, organizează, între 6 și 12 iulie, prima ediție a proiectului cultural „Școala de vară - ateliere de confecționat podoabe tradiționale”.

Meșterul popular Epșen Memet, colaborator al muzeului, îi va iniția pe copii și pe adulți în tehnici de confecționare a podoabelor tradiționale românești și tătărești, realizate din mărgele sau croșetat.

Atelierele vor avea loc zilnic, între orele 13:00 și 18:00, pe platoul din fața muzeului, organizate pe grupe de lucru.

Înscrierile se fac pe bază de programare la numărul de telefon 0241 61 61 33 și prin e-mail la adresa instituției. Costul unui atelier este de 30 lei, sumă în care sunt incluse toate materialele necesare.

Participanții vor putea păstra podoabele realizate la muzeu, iar la finalul activității vor primi o diplomă de participare.

Podoabele tradiționale, nelipsite din recuzita costumului popular de sărbătoare, aveau rolul de a completa și individualiza costumul, conferind purtătoarelor eleganță; expuse la anumite evenimente, ele indicau starea civilă sau diferențele social‑economice din cadrul unei regiuni sau comunități.

Comunicat datat: 24.06.2026.

Distribuie: