Reflecții asupra copilăriei: de la jocurile de pe stradă la jucăriile digitale

Un text reflexiv compară copilăria de acum peste 40 de ani cu cea contemporană, pornind de la versurile unui cântec interpretat de Mihai Constantinescu și de la amintirea unor discuri de vinil ascultate la pick-up.

Autoarea redă evocările mamei sale despre jocurile copilăriei: Șotron, Rațele și vânătorii, Țară-țară vrem ostași, Baba-oarba, V-ați ascunselea, Chiloțeii. Mama povestește că, în vremurile sale, timpul trecea repede pentru că „niciodată nu eram sătui de joacă”. Obiectele uzate deveneau jucării — țevi de plastic transformate în suflătoare cu cornete de hârtie, castele din cutii de carton, păpuși din sfoară și coceni de porumb, mingi din cârpe legate — iar copiii se jucau până adormeau.

Relatările subliniază și caracterul colectiv al acelor jocuri: când ploua sau era frig, copiii se mutau la unul dintre ei acasă, părinții îi primeau pe toți, iar gustările simple (pâine cu margarină, castraveți sau salam) erau suficient de bucurie. Întoarcerea acasă era amânată cu „încă cinci minute” care adesea deveneau cel puțin jumătate de oră.

Autoarea recunoaște că propria copilărie a fost diferită: libertatea de joacă pe stradă era restricționată din cauza circulației, a persoanelor necunoscute și a câinilor, iar în blocul în care a crescut nu s-au aflat mulți copii — vizitele reunind rareori mai mult de patru copii.

În schimb, jucăriile din copilăria contemporană erau dominate de tehnologie: povestitorul electronic „broscuța Oachi”, personajul Buzz Lightyear, tablete, telefoane, console, roboți vorbitori, mașinuțe telecomandate, un computer cu voce și dispozitive digitale cu multe aplicații, muzică și acces la informații.

Concluzia textului este că copilăria de azi nu este nici mai bună, nici mai rea, ci diferită; esențial rămâne că joaca nu are nevoie exclusiv de ecrane, ci de imaginație, prieteni și timp, iar copilăria păstrează, indiferent de epocă, farmecul unei lumi pline de bucurie și amintiri.