Primăria Târgu Lăpuș: suma de 175.880,79 euro reprezintă valoarea totală pentru 13 stații inteligente, nu costul unei singure stații
Primăria Orașului Târgu Lăpuș infirmă informațiile apărute în spațiul public potrivit cărora o singură stație inteligentă ar costa aproximativ 175.000 de euro, precizând că această interpretare este eronată.
Valoarea de 891.100 lei, respectiv 175.880,79 euro, publicată în platforma SICAP reprezintă valoarea totală a investiției pentru realizarea a 13 stații inteligente și nu costul unei singure stații.
Raportată la numărul de stații prevăzut în proiect, valoarea medie a investiției este de aproximativ 68.500 lei (circa 13.500 euro) pentru fiecare stație, însă această medie nu reflectă neapărat costul individual al fiecărei stații. Contractul acoperă, pe lângă furnizarea stațiilor, lucrări de construcții, fundații din beton armat, montaj, transport, instalații electrice, sisteme fotovoltaice, iluminat LED, echipamente tehnice, punerea în funcțiune și alte lucrări necesare finalizării investiției.
„Critica este firească într-o societate democratică și nu ne-am ferit niciodată de întrebări. Dar critica trebuie să pornească de la date reale. Valoarea de aproximativ 176.000 de euro reprezintă întregul proiect pentru 13 stații inteligente, nu costul unei singure stații. Acest lucru rezultă clar din documentele oficiale ale procedurii.”, a declarat primarul Vlad Andrei Herman.
Primăria reamintește că anunțul de achiziție, caietul de sarcini și proiectul tehnic au fost publicate pe site-ul instituției și în SICAP și au fost accesibile operatorilor economici interesați. Administrația locală își exprimă disponibilitatea de a răspunde oricăror întrebări și încurajează consultarea documentelor primare pentru informare corectă.
Orașul Târgu Lăpuș va continua implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene cu respectarea legislației, în deplină transparență și cu responsabilitate față de banul public.