Primăria Oradea continuă instruirea locatarilor din zona Dacia–G. Călinescu pentru utilizarea insulelor ecologice digitalizate

ORADEA Comunicare Primaria Oradea 22 Sep 2026
Primăria Oradea continuă instruirea locatarilor din zona Dacia–G. Călinescu pentru utilizarea insulelor ecologice digitalizate

Reprezentanții Primăriei Municipiului Oradea continuă seria întâlnirilor pe teren cu reprezentanții asociațiilor de proprietari din zona Dacia – George Călinescu, pentru informarea și instruirea privind folosirea insulelor ecologice digitalizate. Fiecare asociație trebuie să aibă cel puțin un reprezentant la aceste întâlniri; sunt așteptați, de asemenea, şi cât mai mulți locatari disponibili.

Calendarul întâlnirilor din această săptămână: miercuri, 23 septembrie 2026, ora 10:00 — sunt programate 10 insule (coduri: 87, 88, 89, 90, 91, 120, 123, 126, 127, 128). Întâlnirea va avea loc pe B-dul Dacia nr. 104 (cod insule ECO 87–ECO 88), lângă blocurile Zig-Zag. Asociațiile arondate acestor insule includ: AS PROP STEJARUL, AS PROP DACIA 100, AS PROP VIITORUL, AS PROP ZIG ZAG, AS PROP ALFA, AS PROP DACIA 108, AS PROP ALUMINEI D2, AS PROP DACIA 110 și AS PROP DACIA 116.

Joi, 24 septembrie 2026, ora 10:00 — sunt programate alte 16 insule (coduri: 122, 130, 131, 132, 133, 134, 135, 137, 138, 139, 141, 142, 143, 144, 145, 146). Întâlnirea va avea loc pe strada George Călinescu nr. 1 (cod insulă ECO 131), în spatele magazinului Profi. Asociațiile arondate includ, printre altele: AS PROP CRIȘUL REPEDE, ASP PROP Aluminei 37 A, ASP PROP Răsăritul Aluminei, ASP PROP Calinescu, AS PROP ESPERANTO, AS PROP IRIS, AS PROP LUMINIȚA, AS PROP TĂRNĂVELOR, AS PROP DACIA 303, AS PROP PROGRESULUI și AS PROP FAGULUI 174.

Insulele pentru care se desfășoară aceste sesiuni vor fi puse în funcțiune etapizat începând de luni, 28 septembrie 2026. Campania de informare și instruire a locatarilor va continua săptămânal până la finalul lunii octombrie, fiind programate două întâlniri pe săptămână cu reprezentanții asociațiilor de proprietari. La evenimente vor participa reprezentanți ai Primăriei Oradea, ai Poliției Locale Oradea și ai operatorului de salubritate RER Vest.

Proiectul de amplasare a insulelor ecologice este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). În total, în Oradea au fost montate 367 de insule ecologice — 100 în anul 2024 și 267 în cursul anului 2026. Municipalitatea le va pune în funcțiune etapizat pentru a derula anterior campania de informare, pe baza experienței cu primele 100 de insule deja operaționale.

Fiecare insulă are cinci module încasetate pentru colectarea separată a fracțiilor: biodegradabil, rezidual, sticlă, hârtie și carton, plastic și metal. Campania Primăriei Municipiului Oradea, în parteneriat cu Poliția Locală și SC RER VEST SA, se desfășoară în perioada 15 septembrie – 30 octombrie 2026.

Distribuie: