Premiera filmului „Odiseea” la Centrul „Jean Constantin” — 17 iulie 2026, ora 19:00

REDACȚIA massmedia@cctb.ro 15 Iul 2026
Premiera filmului „Odiseea” la Centrul „Jean Constantin” — 17 iulie 2026, ora 19:00

Consiliul Județean Constanța, prin Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” – Serviciul Coordonare Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” și Exploatarea Filmelor, anunță premiera filmului „Odiseea”, vineri, 17 iulie 2026, de la ora 19:00, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”.

Proiecția va fi în format 3D, cu proiecție digitală de înaltă calitate și sistem de sunet performant, oferind o experiență vizuală și sonoră deosebită.

Filmul adaptează epopeea lui Homer într-o producție cu decoruri spectaculoase, efecte vizuale moderne și o distribuție de prestigiu: Matt Damon, Tom Holland, Anne Hathaway, Zendaya, Lupita Nyong'o, Robert Pattinson și Charlize Theron. Regizorul filmului este Christopher Nolan.

Biletele pot fi achiziționate online sau de la casieria centrului înainte de începerea proiecției. Programul complet și biletele sunt disponibile la: https://www.centruljeanconstantin.ro/program-cinema

Organizatorii invită publicul să participe la această proiecție pentru a descoperi „Odiseea” într-o experiență cinematografică spectaculoasă.

Distribuie: