Planifică-ți vara în județul Harghita cu Visit Harghita: natură, cultură și relaxare
Platforma Visit Harghita oferă informații actualizate pentru planificarea vacanței de vară în județul Harghita: drumeții, aventuri în natură, ștranduri, evenimente culturale, festivaluri, gastronomie locală și activități pentru întreaga familie.
Pe site și în aplicație vizitatorii pot consulta categoriile dedicate unităților de cazare, restaurantelor, obiectivelor turistice, ștrandurilor și băilor, traseelor de drumeție, evenimentelor culturale și altor activități recreative, pentru a găsi inspirație pentru orice tip de escapadă.
Platforma include sisteme de clasificare și recomandare, precum marca Family Friendly pentru familii cu copii și rețeaua de Puncte Gastronomice Locale, care promovează preparatele autentice și producătorii locali. Aceste inițiative susțin dezvoltarea unei oferte turistice de calitate și consolidarea imaginii județului, desemnat Regiune Gastronomică a Europei în 2027.
„Județul Harghita se remarcă prin diversitatea experiențelor pe care le oferă. Cu ajutorul platformei Visit Harghita, atât turiștii, cât și locuitorii pot descoperi rapid evenimentele, atracțiile și serviciile disponibile și își pot organiza cu ușurință timpul liber, fie că este vorba despre un weekend sau o vacanță mai lungă”, a declarat Bíró Barna-Botond, președintele Consiliului Județean Harghita.
În luna iulie, Festivalul de Muzică Veche de la Miercurea Ciuc transformă orașul într-un centru al muzicii medievale, renascentiste și baroce, cu concerte, cursuri de măiestrie și activități pentru public. Informații despre festival sunt disponibile pe platformă: https://visitharghita.com/ro/places/festivaluldemuzicaveche
Biblioteca Județeană „Kájoni János” va funcționa începând cu 22 iunie după program sezonier: luni 10:00–18:00, marți–joi 08:00–16:00 și vineri 08:00–14:00, asigurând accesul la colecții și servicii pentru cititori.
Ștrandurile și băile din toate zonele județului își deschid porțile în sezonul cald; lista completă și informațiile utile pentru vizitatori pot fi consultate aici: https://visitharghita.com/ro/places?cat_type=piscina-trand_1529996713
Toate informațiile și recomandările pentru organizarea vacanței de vară în județul Harghita sunt disponibile pe platforma Visit Harghita.
Miercurea Ciuc, 22 iunie 2026.