Peste 220 de persoane au donat sânge, la Cluj, cu prilejul campaniei naționale de donare „Avem același sânge”

Consiliul Judetean Cluj 24 Iul 2023
Peste 220 de persoane au donat sânge, la Cluj, cu prilejul campaniei naționale de donare „Avem același sânge”

Vineri, 21 iulie a.c., la stadionul Cluj Arena a avut loc o acțiune de donare de sânge, organizată în cadrul campaniei naționale lansate de Digi 24, împreună cu Centrele de transfuzii din țară și intitulată „Avem același sânge”.

Urmare a campaniei de încurajare a donării de sânge și de conștientizare a importanței donatorilor, derulată cu sprijinul Consiliului Județean, nu mai puțin de 222 de persoane au răspuns afirmativ, la Cluj, îndemnului de a dona.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Sprijinim toate campaniile care promovează donarea de sânge și, în general, salvarea vieții și a sănătății oamenilor. Vom continua să facem acest lucru, întrucât suntem în slujba cetățenilor, iar atât Cluj Arena cât și întreaga noastră infrastructură vor fi și în continuare disponibile pentru astfel de campanii și inițiative cu caracter umanitar”.

Reamintim, în acest context, faptul că între Consiliul Județean Cluj și Institutul Național de Transfuzie Sanguină „Prof. Dr. C. T. Nicolau” a fost încheiat un Protocol de colaborare în vederea sprijinirii desfășurării unor acțiuni de donare de sânge. În baza acestuia, Consiliul Județean Cluj se implică activ în campaniile de conștientizare derulate la nivelul județului Cluj și care au drept principal obiectiv creșterea numărului donatorilor de sânge.

Biroul de presă

21 iulie 2023

Distribuie:
{# Exit-intent newsletter popup (Phase 3 — spec §7.1). Mounted globally from web/base.html via the True gate tag, so this file assumes the gate has already vetted path + auth state. The modal's open/close state lives in Alpine. The real exit-intent trigger (desktop mousemove-to-top, mobile visibilitychange/dwell fallback, localStorage 30d throttle) is owned by assets/javascript/newsletter-popup.js, which dispatches a `cnl-open-newsletter-popup` CustomEvent on window that Alpine listens for below. #}