Open Streets. Open Casa Alleon — Strada C.A. Rosetti pietonală și Casa Alleon deschisă publicului pe 14 august
Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, în parteneriat cu Forum Apulum prin programul național „Civicult”, organizează evenimentul Open Streets. Open Casa Alleon vineri, 14 august, între orele 17:00 și 22:30, pe strada C.A. Rosetti din zona peninsulară a Constanței. Inițiativa urmărește regenerarea urbană și apropierea comunității de patrimoniul arhitectural și cultural al orașului.
Pentru o seară, strada va fi închisă traficului auto și redată pietonilor. Evenimentul va include o masă comunitară amplasată pe axul străzii, deschiderea temporară a Casei Alleon cu expoziții și proiecții, amenajarea unui cinematograf în aer liber și integrarea Curții Sinagogii Mari în traseu, unde va funcționa „Raftul Civic” — o bibliotecă mobilă cu resurse despre implicarea comunitară și reabilitarea monumentelor.
În Casa Alleon vor fi prezentate: expoziția „U.R.M.E. — Umbre, Ritm, Memorie, Emoție” (Laura Abibula‑Stroe, poezie; Alexandru Parfinov, fotografie), expoziția „Neuitatele” (arh. Cristina Gioadă) și o compilație video proiectată în interior.
Programul evenimentului: 17:00–20:30 — masă comunitară și activarea spațiului public; 17:00–20:30 — expoziții și proiecții în Casa Alleon; 17:00 — tur ghidat în zona peninsulară susținut de dr. Raul Răzvan Ivan; 18:00 — vânătoare de comori arhitecturale (se vor acorda Premiul „Mamaia” și Premiul „Datina” oferite de C.C.J. Constanța „Teodor T. Burada”); 19:00 — dezbatere despre patrimoniu cu dr. Raul Răzvan Ivan, Luiza Zamora și Dorothee Hasnaș, moderată de Alin‑Florin Badea; 20:00 — Flash Mob coordonat de Adriana Hoidrag; 20:30 — cinema în aer liber cu filmul „Maria și Marea” (1988), regia Mircea Mureșan.
Open Streets. Open Casa Alleon este realizat cu sprijinul Sinagoga Mare din Constanța, Aparthotel Rosetti One, proiectul Neuitatele, Alex Kamera Photography și Primăria Municipiului Constanța. Programul poate suferi modificări în funcție de condițiile meteo. Accesul la eveniment este gratuit.