Noi contracte, în valoare de aproape 560 milioane lei, finanțate prin PNRR, semnate de Ministerul Dezvoltării

MINISTERUL DEZVOLTĂRII, LUCRĂRILOR PUBLICE ȘI ADMINISTRAȚIEI 29 Noi 2022
Noi contracte, în valoare de aproape 560 milioane lei, finanțate prin PNRR, semnate de Ministerul Dezvoltării

Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a semnat 72 de noi contracte de finanțare prin componentele C5 – Valul Renovării și C10 – Fondul Local din Planul Național de Redresare și Reziliență.

Contractele au fost încheiate între autoritățile publice locale din 59 de unități administrativ-teritoriale și Ministerul Dezvoltării și au o valoare totală de 559.494.520,34 lei.

Astfel, prin Valul Renovării, au fost semnate 42 de contracte, în valoare totală de 526.195.792,17 lei, cu 29 de autorități locale, pentru lucrări de eficientizare energetică și asigurarea siguranței seismice și la incendiu a blocurilor de locuințe și a clădirilor publice.

Prin Fondul Local, au fost semnate 30 contracte, în valoare totală de 33.298.728,17 lei, cu 30 autorități locale, pentru realizarea documentațiilor de amenajarea teritoriului și de planificare urbană.

Până în prezent, prin cele trei componente ale PNRR, au fost semnate 702 de contracte de finanțare, în valoare de 6.451.219.942,21 lei, a precizat ministrul dezvoltării.

Distribuie:
{# Exit-intent newsletter popup (Phase 3 — spec §7.1). Mounted globally from web/base.html via the True gate tag, so this file assumes the gate has already vetted path + auth state. The modal's open/close state lives in Alpine. The real exit-intent trigger (desktop mousemove-to-top, mobile visibilitychange/dwell fallback, localStorage 30d throttle) is owned by assets/javascript/newsletter-popup.js, which dispatches a `cnl-open-newsletter-popup` CustomEvent on window that Alpine listens for below. #}