Muzeul de Artă Populară Constanța organizează „Școala de vară – ateliere de cusături tradiționale” (3–9 august)

REDACȚIA Muzeul de Artă Populară Constanța 22 Iul 2026
Muzeul de Artă Populară Constanța organizează „Școala de vară – ateliere de cusături tradiționale” (3–9 august)

Muzeul de Artă Populară Constanța, instituție finanțată de Consiliul Județean Constanța, organizează în perioada 3–9 august prima ediție a proiectului cultural „Școala de vară – ateliere de cusături tradiționale”. Evenimentul se va desfășura zilnic, între orele 13:00 și 18:00, pe platoul din fața muzeului.

Scopul proiectului este de a familiariza publicul pasionat de tradiții, de la copii până la adulți, cu meșteșugul cusăturilor românești. Activitățile vor fi organizate pe grupe de lucru.

Atelierele vor fi susținute de meșterul Daniela Dimancea din Constanța, colaboratoare constantă a muzeului, care participă anual la manifestările „Meșteșuguri tradiționale – utilitar și decorativ”, precum și la evenimente precum „Ziua Constanței” și „Ziua Dobrogei”, unde realizează demonstrații de lucru.

Participanții vor învăța ornamentarea pieselor de port şi a ţesăturilor pentru decorul interiorului cu ajutorul acului şi al firelor de arnici (bumbac). Creațiile realizate în cadrul atelierelor pot fi luate acasă.

Costul unui atelier este de 30 de lei, sumă în care sunt incluse toate materialele de lucru.

Înscrierile se fac pe bază de programare, în limita locurilor disponibile, la numărul de telefon 0241 61 61 33, de luni până vineri, între orele 08:00 și 15:30.

Data comunicatului: 22.07.2026

Distribuie: