Ministrul Mediului, Natalia Intotero, efectuează o vizită de lucru în Maramureș (13–14 noiembrie)
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero, va efectua în perioada 13–14 noiembrie o vizită de lucru în județul Maramureș, care include vizite în teren și întâlniri cu autoritățile locale și reprezentanți ai mediului economic pentru a aborda problemele de mediu ale județului și soluțiile posibile.
Vineri, vizita începe la Cavnic, cu deplasări la fostele exploatări miniere Roata și Bolduț și la flotație. Va urma o masă rotundă la Primăria Cavnic, la care reprezentanții administrației locale și investitorii din comunitate, inclusiv din domeniul turismului și al activităților pe domeniul schiabil, vor prezenta obstacolele de mediu întâmpinate în realizarea și dezvoltarea investițiilor.
În aceeași zi, la Centrul de Afaceri Millenium din Baia Mare, ministrul va participa la o întâlnire cu primarii din județ și cu reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în protecția mediului. Discuțiile vor viza conservarea biodiversității, gospodărirea apelor, domeniul forestier, gestionarea deșeurilor și combaterea poluării.
O temă importantă o reprezintă ecologizarea iazurilor de decantare rămase în urma fostelor exploatări miniere din jurul municipiului Baia Mare. Vor fi abordate problemele de poluare generate de aceste amplasamente, responsabilitățile instituționale și posibilitățile de finanțare a lucrărilor necesare.
Sâmbătă, programul continuă cu o întâlnire la Primăria Baia Mare și cu vizite în teren pentru verificarea funcționalității insulelor ecologice digitalizate și pentru analizarea situației centrelor de colectare prin aport voluntar (CAV-uri), destinate inclusiv deșeurilor voluminoase. Insulele ecologice fac parte dintr-un program de investiții derulat prin Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor; vizita va permite discutarea problemelor de utilizare și funcționare și a măsurilor necesare pentru asigurarea unui serviciu funcțional pentru locuitorii municipiului.
Vizita se va încheia la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, cu o întâlnire cu Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului.
În delegație se vor afla secretarii de stat Cosmin Butuza și Laurențiu Gîdei, Anca Popescu (consilier al ministrului), Jean Vișan (director general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva), Dragoș Cazan (director general al Administrației Naționale „Apele Române”), Andrei Corlan (comisar general al Gărzii Naționale de Mediu), Florin Bănică (președintele Administrației Fondului pentru Mediu) și Raluca Dumitrescu (președintele Agenției Naționale pentru Mediu și Arii Protejate). Delegația va include și reprezentanți ai structurilor ministerului responsabile de deșeuri, biodiversitate și comunicare și va fi însoțită de prefectul județului Maramureș, Florian Sălăjeanu, și de primarul municipiului Baia Mare, Doru Dăncuș.