Ministerul Dezvoltării finanțează, în prezent, construcția a 255 de creșe

MINISTERUL DEZVOLTĂRII, LUCRĂRILOR PUBLICE ȘI ADMINISTRAȚIEI 14 Iun 2023
Ministerul Dezvoltării finanțează, în prezent, construcția a 255 de creșe

Ministerul Dezvoltării a aprobat finanțarea a încă 2 creșe moderne și eficiente din punct de vedere energetic, incluse în Programul guvernamental de construire de creșe ”Sfânta Ana”, derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a anunțat ministrul Cseke Attila.

Astfel, în orașul Băicoi (jud. Prahova) și în municipiul Suceava, va fi construită câte o creșă mare (pentru câte 110 copii), iar, cu aceste unități de învățământ antepreșcolar, Ministerul Dezvoltării finanțează, până în prezent, un total de 255 de creșe.

Ministerul Dezvoltării construiește creșe moderne și prietenoase cu mediul înconjurător, în care energia necesară va proveni parțial din surse regenerabile, a precizat ministrul dezvoltării.

În 2021, Ministerul Dezvoltării a demarat un amplu program pentru construirea de creșe, prin care vor crește semnificativ locurile din creșele de stat. Creșele vor fi construite după un proiect tip, elaborat de minister, care vine în ajutorul autorităților publice locale și care va diminua timpul necesar construcției.

 

Lista celor 2 creșe este disponibilă AICI

Distribuie:
{# Exit-intent newsletter popup (Phase 3 — spec §7.1). Mounted globally from web/base.html via the True gate tag, so this file assumes the gate has already vetted path + auth state. The modal's open/close state lives in Alpine. The real exit-intent trigger (desktop mousemove-to-top, mobile visibilitychange/dwell fallback, localStorage 30d throttle) is owned by assets/javascript/newsletter-popup.js, which dispatches a `cnl-open-newsletter-popup` CustomEvent on window that Alpine listens for below. #}