MEDAT și Sindicatul Liber Navalistul au discutat viitorul Șantierului 2 Mai Mangalia și implicarea în programul SAFE

MINISTERUL ECONOMIEI, DIGITALIZĂRII, ANTREPRENORIATULUI ȘI TURISMULUI birou.presa@economie.gov.ro 11 Iun 2026
MEDAT și Sindicatul Liber Navalistul au discutat viitorul Șantierului 2 Mai Mangalia și implicarea în programul SAFE

Irineu Darău, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), a avut o întâlnire de lucru cu reprezentanții Sindicatului Liber Navalistul, în cadrul dialogului social permanenţ cu partenerii sindicali din sectoarele strategice ale industriei. Întâlnirea a avut loc în contextul semnării recente a acordurilor de cooperare din cadrul programului SAFE şi a vizat informarea reprezentanţilor sindicali asupra elementelor relevante pentru activitatea şantierului naval pe care îl reprezintă.

În cadrul discuţiilor au fost prezentate posibile soluţii astfel încât Şantierul 2 Mai Mangalia să fie printre beneficiarii politicii de localizare a producţiei din cadrul programului SAFE. MEDAT, alături de alte ministere şi instituţii relevante, întreprinde demersuri pentru clarificarea mandatelor instituţionale şi pentru crearea infrastructurii legale necesare astfel încât, odată clarificată situaţia juridică a activului, forţa de muncă înalt calificată din Mangalia să poată fi reabsorbită prioritar în noile proiecte.

Ambele părţi şi-au reafirmat angajamentul de a continua dialogul şi cooperarea instituţională, cu obiectivul comun de a asigura stabilitatea şi viabilitatea activelor şi de a proteja capitalul uman specializat. MEDAT va continua dialogul cu toate părţile implicate pentru identificarea celor mai bune soluţii pentru viitorul activităţii de la Şantierul 2 Mai Mangalia.

Ministerul va acţiona cu prudenţă fiscală şi economică; mecanismele de intervenţie strategică vor fi activate strict în limitele legii şi ale valorilor reale de piaţă, pentru a asigura protejarea banului public şi a intereselor de securitate naţională în cadrul programului SAFE.

„Şantierul 2 Mai Mangalia trece printr-o situaţie dificilă şi de incertitudine în urma falimentului şi a procedurilor judiciare aferente, această situaţie fiind generată de mulţi ani de nepăsare şi de decizii greşite. În ultimul an, atât la MEDAT, cât şi la Guvern ne-am asigurat că generăm cele mai bune oportunităţi pentru ca acest şantier să aibă un viitor. Acordul de cooperare în cadrul programului SAFE, inclusiv partea de nave militare, demonstrează că statul a securizat comenzi care ar putea fi onorate — dacă sunt îndeplinite condiţiile — într-un şantier naval din România. Pe lângă SAFE, am respectat promisiunile făcute: dialog social, atragerea interesului investitorilor, utilizarea fondului de garantare pentru plata salariilor restante şi adaptarea mecanismelor de expropriere pentru companiile strategice din industria de apărare. MEDAT va continua să caute şi să găsească soluţii atât pentru forţa de muncă, cât şi pentru concretizarea investiţiilor aşteptate. În sfârşit, statul nu mai este un observator pasiv, ci un catalizator către soluţii pragmatice.” a declarat ministrul Economiei, Irineu Darău.

Precizări finale: statul român — prin MEDAT şi Şantierul Naval 2 Mai SA — nu controlează şi nu poate interveni în calendarul de lichidare, evaluarea activelor sau deciziile de concediere luate de lichidatorul judiciar, conform Legii 85/2014. Procedura de faliment îşi urmează cursul legal, fără posibilitatea de ingerinţă din partea statului, iar soluţiile investiţionale şi legale pentru viitorul şantierului nu pot implica societatea aflată deja în faliment.

Distribuie: