Mai multe străzi din municipiu, în curs de modernizare

PRIMĂRIA ORADEA 15 Mai 2023
Mai multe străzi din municipiu, în curs de modernizare

Mai multe străzi din Oradea se află în curs de modernizare la ora actuală, intenția municipalității fiind ca până la finalul acestui an să fie date în folosință cât mai multe dintre cele planificate. 

Continuă modernizarea și reabilitarea str. Episcop Dr. Vasile Coman, situată în zona Calea Aradului, în cartierul Luceafărul, unde acum se montează bordurile aferente carosabilului. Lucrările cuprind modernizarea prin asfaltare a unui tronson de cca 200 m și reabilitarea unei porțiuni de 125 m, unde asfaltul era degradat.

„Tot în cadrul acestui proiect se amenajează 131 de parcări, accesele la blocuri și se extinde canalizarea pluvială. Totodată, se realizează iluminatul public cu corpuri de iluminat cu LED. De asemenea, se execută lucrări de modernizare a străzilor Pictor Roman Mottl și Episcop Radu Demetriu din cartierul Veteranilor, în acest moment lucrându-se la săpături și pregătirea terasamentului”, a precizat viceprimarul Marcel Dragoș.

Cele două străzi se aflau într-o stare tehnică necorespunzătoare cu gropi și denivelări, fără trotuare și canalizare pluvială, toate aceste aspecte urmând să fie rezolvate odată cu finalizarea investiției.

Executantul lucrărilor este S.C Dumexim S.R.L, valoarea contractului de lucrări pentru toate trei fiind de cca. 1,3 mil lei (fără TVA).

De asemenea, se toarnă stratul de binder pe str. Macului din cartierul Oncea, respectiv pe ultimul tronson cuprins între str. Gh. Pituț și Ion Bogdan. Lucrările sunt executate de firma SC Mirghiș & Mayer SRL. Lungimea străzii este de 822 m, valoarea contractului de lucrări fiind de 1,8 mil. lei.

Termenul de execuție pentru modernizarea acestor străzi este luna iunie.

Distribuie:
{# Exit-intent newsletter popup (Phase 3 — spec §7.1). Mounted globally from web/base.html via the True gate tag, so this file assumes the gate has already vetted path + auth state. The modal's open/close state lives in Alpine. The real exit-intent trigger (desktop mousemove-to-top, mobile visibilitychange/dwell fallback, localStorage 30d throttle) is owned by assets/javascript/newsletter-popup.js, which dispatches a `cnl-open-newsletter-popup` CustomEvent on window that Alpine listens for below. #}