MADRIGAL LA RĂSĂRIT: 4.000 de locuri epuizate în timp record

REDACȚIA Comunicare Madrigal 22 Iun 2026
MADRIGAL LA RĂSĂRIT: 4.000 de locuri epuizate în timp record

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, readuce la malul Mării Negre evenimentul MADRIGAL LA RĂSĂRIT. Anunțul a generat o acțiune de rezervare fulger: primele 2.000 de locuri s-au epuizat în doar câteva minute, iar în următoarele două ore au fost rezervate toate cele 4.000 de locuri disponibile.

Evenimentul va avea loc pe 15 august 2026, ora 06:00, la Constanța, în zona ZooM Beach. Accesul se face în intervalul 05:00–05:50, exclusiv pe bază de rezervare online și cu brățară de acces obținută de la organizatori. Brățările pot fi ridicate începând cu 9 august, între orele 10:00 și 20:00, de la GIFT SHOP MADRIGAL, amenajat pe terasa ZooM Beach. Detalii și informații despre zonele de acces sunt disponibile pe entertix.ro.

MADRIGAL LA RĂSĂRIT face parte din SEAS – Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului, ediția a V‑a (iulie–septembrie 2026). Pentru al patrulea an consecutiv, Corul Madrigal revine pe plajă de Sfânta Maria și Ziua Marinei, oferind publicului o experiență immersivă în care repertoriul interpretat live însoțește răsăritul peste Marea Neagră.

În curând va fi anunțat calendarul integral al evenimentelor Madrigal și Cantus Mundi în cadrul SEAS 2026. În prezent sunt disponibile bilete pentru spectacolul "Madrigal: Ave Maria" din 16 august 2026, ora 21:00, la ZooM Beach, Constanța.

Sponsor principal: ROMPETROL; sponsor: Aqua Carpatica. Evenimentul beneficiază de numeroși parteneri instituționali și media.

Corul Madrigal, fondat în 1963 de dirijorul Marin Constantin, este unul dintre cele mai prestigioase ansambluri corale din Europa, recunoscut pentru sonoritatea sa distinctivă și pentru promovarea patrimoniului cultural românesc și universal.

Distribuie: