Lucrările la Centrul Cultural Multifuncțional din Oradea au ajuns la 30%
Lucrările la Centrul Cultural Multifuncțional din Oradea, investiție a Consiliului Județean Bihor, au ajuns la un stadiu de 30%.
Clădirea se ridică pe strada Făgărașului, pe un teren de peste 17.700 de metri pătrați, în vecinătatea Muzeului Țării Crișurilor și a Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” Bihor.
Proiectul prevede o sală de spectacole cu peste 1.000 de locuri, două săli de conferințe cu câte 300 de locuri fiecare, un spațiu expozițional și un restaurant.
Pe șantier, cele două săli de conferințe au început să prindă contur, iar în sala mare a fost ridicată structura pentru montarea scaunelor dispuse în trepte. Este finalizată cea mai mare parte a structurii spațiilor din spatele scenei, care, pe trei niveluri, va cuprinde vestiare, cabine pentru artiști și depozite pentru decoruri.
În această lună se încheie suprabetonarea planșeelor, iar constructorul pregătește montarea structurii metalice care va susține acoperișul.
După finalizare, centrul va găzdui concerte de muzică clasică și populară, spectacole de teatru, expoziții, precum și întâlniri ale mediului de afaceri și ale celui academic. Vor putea organiza evenimente instituțiile de cultură din subordinea Consiliului Județean — Filarmonica de Stat Oradea, Centrul de Cultură al Județului Bihor, Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, Teatrul Regina Maria, Teatrul Szigligeti și Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor — precum și organizatori privați.
„Oradea și Bihorul au nevoie de o sală de spectacole pe măsura instituțiilor de cultură pe care le avem. În prezent, nu există o sală de spectacole a unei instituții publice cu o asemenea capacitate. Lucrările avansează într-un ritm bun. Ne dorim ca, în toamna lui 2027, bihorenii să poată intra într-o clădire de care să fie mândri”, a declarat Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor.
Investiția are o valoare de 140 milioane lei, dintre care 44 milioane provin din fonduri europene prin programul Interreg România–Ungaria, iar restul din bugetul propriu al Consiliului Județean. Lucrările sunt executate de compania Construcții Erbașu, cu termen de finalizare în octombrie 2027.