Localitatea Zorenii de Vale, din comuna Mociu, va fi racordată integral la rețeaua de apă

Consiliul Judetean Cluj 03 Iul 2023
Localitatea Zorenii de Vale, din comuna Mociu, va fi racordată integral la rețeaua de apă

Consiliul Județean Cluj a emis autorizația de construire necesară demarării lucrărilor de extindere a rețelei de apă pe două străzi din satul Zorenii de Vale, comuna Mociu.

La finalizarea lucrărilor, localitatea va fi racordată integral la rețeaua de apă potabilă a comunei.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Continuăm efortul de extindere a rețelei de apă din zona rurală, atât prin intermediul investițiilor proprii, finanțate din fonduri județene, cât și prin proiecte derulate de administrațiile locale pe care le preluăm ulterior în operare”.

În acest moment, sistemul de alimentare existent în satul Zorenii de Vale, operat de Compania de Apă „Someș”, asigură apă potabilă pentru cea mai mare parte a localității, mai puțin pe două străzi. Pentru rezolvarea acestei situații, Primăria comunei Mociu a inițiat un proiect de extindere a conductei de apă potabilă existente pe străzile Cimitirului, până în dreptul ultimului imobil, și Zorile, parțial.

De-a lungul noii rețele, în lungime totală de 1.040 metri, vor fi realizate branșamente de apă pentru toți locuitorii neracordați, până la limita de proprietate.

Lucrările, în valoare de 574.000 lei, sunt programate a se desfășura pe o durată de maximum o lună. După finalizare, lucrările vor fi integrate în sistemul public județean de furnizare a apei, gestionat de operatorul regional Compania de Apă „Someș”.

Biroul de presă

3 iulie 2023

Distribuie:
{# Exit-intent newsletter popup (Phase 3 — spec §7.1). Mounted globally from web/base.html via the True gate tag, so this file assumes the gate has already vetted path + auth state. The modal's open/close state lives in Alpine. The real exit-intent trigger (desktop mousemove-to-top, mobile visibilitychange/dwell fallback, localStorage 30d throttle) is owned by assets/javascript/newsletter-popup.js, which dispatches a `cnl-open-newsletter-popup` CustomEvent on window that Alpine listens for below. #}