La sediul Primăriei orașului Huedin, va avea loc ceremonia ocazionată de finalizarea lucrărilor proiectului \"Modernizare drumuri în Cetatea Veche din orașul Huedin”

PRIMĂRIA HUEDIN 11 Aug 2022
La sediul Primăriei orașului Huedin, va avea loc ceremonia ocazionată de finalizarea lucrărilor proiectului \"Modernizare drumuri în Cetatea Veche din orașul Huedin”

Joi, 11 August 2022, la sediul Primăriei orașului Huedin, va avea loc ceremonia ocazionată de finalizarea lucrărilor proiectului "Modernizare drumuri în Cetatea Veche din orașul Huedin”.

Cu această ocazie, dl primar Mircea Moroșan va susține o conferință de presă în care va menționa etapele derulării proiectului și va răspunde la întrebările jurnaliștilor.
Vechiul drum de pământ și piatră din Cetatea Veche (Bolic), cătunul aparținător orașului Huedin, a fost modernizat, investița fiind realizată din fonduri naționale, prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL).

În cadrul acestui proiect, au fost modernizați aproximativ 13 km de drum și au fost realizate rigole betonate, poduri și podețe.
De această investiție vor beneficia direct cele aproximativ 150 de persoane care locuiesc în acest cătun, toți locuitorii orașului Huedin, cât și turiștii care ne vizitează și pentru care accesul în această zona minunată va fi de acum înainte mult mai facil.
Valoarea proiectului este de aproximativ 2 milioane de EURO.

Distribuie:
{# Exit-intent newsletter popup (Phase 3 — spec §7.1). Mounted globally from web/base.html via the True gate tag, so this file assumes the gate has already vetted path + auth state. The modal's open/close state lives in Alpine. The real exit-intent trigger (desktop mousemove-to-top, mobile visibilitychange/dwell fallback, localStorage 30d throttle) is owned by assets/javascript/newsletter-popup.js, which dispatches a `cnl-open-newsletter-popup` CustomEvent on window that Alpine listens for below. #}