Extinderea rețelei de gaze pe direcțiile Căpâlna–Ceica și Beiuș–Căbești intră în faza de proiectare
La sediul Consiliului Județean Bihor, astăzi, 8 septembrie 2026, a avut loc o ședință de lucru privind extinderea rețelei de transport a gazelor naturale pe direcțiile Căpâlna–Ceica și Beiuș–Căbești. Întâlnirea, condusă de președintele Mircea Mălan, a reunit primarii și reprezentanții comunelor Căpâlna, Holod, Sâmbăta, Pomezeu, Răbăgani, Ceica, Dobrești, Lăzăreni, Drăgești, Pocola, Remetea, Curățele, Căbești și Roșia, precum și reprezentanți ai Transgaz și specialiști în proiectare.
Ședința a continuat demersurile inițiate la 21 iulie 2026, când Ion Sterian, directorul general al Transgaz, și Mircea Mălan au stabilit direcțiile principale pentru extinderea infrastructurii. Atunci a fost anunțată realizarea a trei noi magistrale, cu o lungime totală de peste 72 de kilometri pe teritoriul județului Bihor.
Președintele Mircea Mălan a declarat că obiectivul este finalizarea extinderii magistralelor până la sfârșitul anului 2027 și a mulțumit conducerii Transgaz pentru sprijin și implicare.
Discuțiile s-au concentrat pe două magistrale care vor deservi zona centrală și sudică a județului: Căpâlna–Ceica (lungime estimată 23 km) și Beiuș–Căbești (aproximativ 12 km). Au fost analizate variantele de traseu, amplasarea viitoarelor Stații de Reglare–Măsurare (SRM) și poziționarea acestora în raport cu localitățile care vor dezvolta rețele locale de distribuție.
Un obiectiv important este utilizarea comună, acolo unde este posibil, a aceleiași stații SRM de către mai multe comune, pentru reducerea costurilor investițiilor în rețelele secundare.
În zilele următoare, proiectanții Transgaz vor efectua verificări în teren împreună cu primarii pentru stabilirea celui mai bun traseu al magistralelor. Totodată, s-a subliniat necesitatea ca administrațiile locale să pregătească rețelele secundare de distribuție și să demareze sau să actualizeze studiile de fezabilitate, pentru a permite derularea în paralel a investițiilor locale și a magistralelor Transgaz.
Consiliul Județean Bihor va oferi în continuare sprijin tehnic primăriilor. Instituția derulează un program multianual de asistență tehnică și sprijin financiar pentru comunele și orașele care doresc să introducă sau să extindă rețelele locale de gaze naturale.
Extinderea magistralelor și dezvoltarea rețelelor locale urmăresc creșterea confortului pentru locuitori și crearea unor condiții mai bune pentru atragerea de investiții și dezvoltarea economică a localităților din județ.