Deva transformă Ziua Copilului într-un tărâm al poveștilor și al veseliei — 1 iunie 2026

PRIMĂRIA DEVA Dana Golea 25 Mai 2026
Deva transformă Ziua Copilului într-un tărâm al poveștilor și al veseliei — 1 iunie 2026

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural Drăgan Muntean invită copiii, părinții și bunicii la manifestările organizate cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, luni, 1 iunie 2026.

Evenimentele se vor desfășura în mai multe locuri din municipiu: Piața Unirii, Piața Victoriei, Bulevardul 1 Decembrie 1918, Parcul Cetății și Pădurea Bejan.

La Pădurea Bejan, programul va include întâlniri cu mascote şi personaje precum Mickey, Minnie, Donald Duck, Daisy, Stitch, Hello Kitty, Sonic, Unicorn, Angela, Alba ca Zăpada, Elsa sau Spider‑Man, pictură pe față, baloane modelabile, mașină de baloane, jocuri interactive, ateliere educative și tobogane gratuite.

În Piața Unirii, între orele 10:00 și 13:30, vor avea loc ateliere, spectacole și activități recreative: Gala Personajelor și scenetă interactivă, Bubble Show (baloane gigant), ateliere senzoriale, modelaj în lut, face painting, animatori, jocuri gigant (Giant Jenga, Corn Hole, 4 în Linie, Lego Game), boardgames gigantice și instalații interactive. Vor fi prezente mascote precum Mickey, Minnie, Tom și Jerry.

Tot în Piața Unirii se va juca spectacolul de teatru „Misiunea din pădurea tăcută”, cu personaje costumate (Rapunzel, Scufița Roșie, Hansel și Gretel, pirați) și activități interactive coordonate de actori și animatori; atmosfera va fi completată de picioroange, statui vivante și artiști stradali.

Pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 și în Piața Victoriei vor avea loc demonstrații și ateliere sportive organizate de cluburi și instituții locale: gimnastică, baschet, fotbal, lupte, Taekwon‑Do, airsoft, dans și Zumba. Participanții vor primi diplome personalizate, iar „Casa Științei” va oferi experimente chimice și lansări de rachete.

În Parcul Cetății vor fi activități de cățărare, demonstrații sportive și ateliere de pictură pe față susținute cu sprijinul elevilor de la liceele de profil artistic. Consiliul Copiilor Deveni și Consiliul Consultativ pentru Tineret Deva vor organiza jocuri interactive cu premii.

Manifestarea va cuprinde mascote și personaje, spectacole și teatru interactiv, ateliere senzoriale și creative, activități sportive, tobogane gratuite, modelatori de baloane și alte surprize pentru copii și familii, într-un cadru sigur și prietenos.

Lucian Ioan Rus, primarul Municipiului Deva: „Ziua Copilului este despre zâmbete, libertate, creativitate și timp petrecut împreună. Invităm toate familiile din Deva și din împrejurimi să ni se alăture pentru a transforma această zi într‑o experiență memorabilă.”

Comunicat transmis de Compartimentul de presă al Primăriei Municipiului Deva.

Distribuie: