Delegație oficială chineză din Shandong, în vizită la Consiliul Județean Cluj pentru consolidarea cooperării în educație
O delegație oficială chineză din provincia înfrățită Shandong a efectuat o vizită la Consiliul Județean Cluj. Vicepreședintele CJ Cluj, Radu Rațiu, a primit marți, 17 martie 2026, delegația din care au făcut parte reprezentanți ai Universității Shandong Jiaotong.
Scopul întrevederii a fost intensificarea relațiilor de cooperare bilaterală și identificarea de noi oportunități în domeniile de interes reciproc, cu accent pe educația.
„Consider că extinderea relațiilor de colaborare dintre cele două părți este foarte importantă pentru dezvoltarea ambelor regiuni, iar cooperarea în domeniul educațional poate fi un pas important în acest sens. Încurajăm schimbul de informații, experiență, cunoștințe și bune practici între specialiștii români și cei chinezi, mesajul nostru fiind unul de disponibilitate și deschidere pentru inițierea unor parteneriate reciproc avantajoase.”
Pe parcursul vizitei, care a avut loc la sediul forului administrativ județean și la care au participat reprezentanți ai Consiliului Județean, vicepreședintele a subliniat importanța mediului academic, evidențiind faptul că Clujul găzduiește un important centru universitar, o forță de muncă înalt calificată și vorbitoare de limbi străine, capabilă să facă față exigențelor.
De asemenea, în contextul în care Clujul s-a afirmat ca hub al serviciilor medicale, Rațiu a vorbit despre sectorul sanitar local și despre unul dintre cele mai importante proiecte ale forului administrativ județean în domeniul sănătății, Spitalul Pediatric Monobloc.
Vicepreședintele a prezentat potențialul economic și investițional al județului Cluj, unul dintre cele mai dezvoltate din țară, menționând Parcurile Industriale administrate prin Tetarom S.A. și facilitătile oferite investitorilor.
S-a discutat, de asemenea, despre proiectele de extindere și modernizare a rețelelor de apă și canalizare, precum și a infrastructurii rutiere, cu obiectivul de a asigura locuitorilor din mediul rural condiții de trai similare cu cele urbane, la standarde europene.