Contract de concesiune semnat pentru investiție de 51 milioane lei în Parcul de Specializare Inteligentă Beiuș

PRIMĂRIA BOIANU MARE Comunicare CJ Bihor 25 Mai 2026
Contract de concesiune semnat pentru investiție de 51 milioane lei în Parcul de Specializare Inteligentă Beiuș

La data de 25 mai 2026, Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor, a semnat contractul de concesiune cu S.C. Verde Magnesium S.R.L., reprezentată de administratorul Alexandru Roșu, pentru Parcela nr. 1 din Parcul de Specializare Inteligentă Beiuș, în suprafață de 25.952 mp.

Valoarea investiției prevăzute este de 51 milioane lei, fiind cel mai mare contract de concesiune încheiat până în prezent atât ca suprafață concesionată, cât și ca valoare a investiției. Concesiunea este acordată pe o durată de 10 ani, iar redevența anuală este de 219.813,44 lei (8,47 lei/mp/an).

Proiectul are importanță regională și europeană: investiția industrială a fost declarată „Proiect Strategic” la nivelul Uniunii Europene în martie 2025, în baza Regulamentului European pentru Materii Prime Critice, și vizează producția de magneziu metalic și aliaje de magneziu în România, utilizând resurse naturale din perimetrul minier Dealul Pițigușului (comuna Budureasa), situat la aproximativ 15 km de parc.

În ofertă, Verde Magnesium S.R.L. și-a asumat achiziția de instalații și echipamente pentru economii de energie și utilizarea, în măsura posibilităților, a sistemelor bazate pe surse regenerabile sau alternative, inclusiv energie solară și geotermală.

Contractul de concesiune va intra în vigoare după obținerea finanțării din fonduri europene pentru susținerea investiției. Verde Magnesium S.R.L. va depune documentațiile la Agenția de Dezvoltare Regională Nord‑Vest; după obținerea finanțării, compania are obligația să înceapă investiția în termen de 9 luni.

Parcul de Specializare Inteligentă Beiuș este destinat companiilor care realizează investiții cu componentă de inovare, cercetare‑dezvoltare sau transfer tehnologic. Domeniile vizate sunt: sănătate, agroalimentar, cosmetice și suplimente alimentare, tehnologii de producție avansate, materiale noi și tehnologia informației și a telecomunicațiilor.

Este al doilea contract de concesiune semnat de Verde Magnesium în Parcul de Specializare Inteligentă Beiuș; în noiembrie 2025 compania a semnat un prim contract pentru Parcela nr. 4, în suprafață de 15.805 mp. Prin cele două contracte, suprafața totală concesionată de Verde Magnesium în parc ajunge la 4,17 hectare. Parcul are o suprafață totală de 17,5 hectare, împărțit în 16 parcele.

Crearea Parcurilor de Specializare Inteligentă este un demers strategic al Consiliului Județean Bihor pentru sprijinirea dezvoltării economice locale și atragerea de investiții. Rețeaua județeană cuprinde, pe lângă Beiuș, parcurile din Aleșd (8,65 ha, 11 parcele), Marghita (11,49 ha, 9 parcele) și Ștei (13,88 ha, 25 de parcele). Dezvoltarea infrastructurii se realizează printr-un parteneriat între Consiliul Județean Bihor, Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) și primăriile din Aleșd, Beiuș, Marghita și Ștei.

Până în prezent, la nivelul celor patru parcuri au fost semnate următoarele contracte de concesiune: 4 contracte în Aleșd, 5 în Beiuș, 2 în Marghita și 1 în Ștei. Finanțarea dezvoltării acestor parcuri este asigurată în proporție de 60% din fonduri europene, prin Programul Regional Nord‑Vest 2021–2027, iar 40% din bugetul Consiliului Județean Bihor.

Distribuie: