Consiliul Județean Maramureș susține ONG-urile ASSOC și YMCA la marcarea Zilei Mondiale a Refugiatului prin proiectul SIRM
Consiliul Județean Maramureș a fost alături de organizațiile non-guvernamentale ASSOC și YMCA din Maramureș la marcarea Zilei Mondiale a Refugiatului, printr-un program educativ destinat refugiaților prezenți în regiune și comunității locale.
La 19 iunie 2026, echipa proiectului SIRM – „Integrarea Socio-Economică a Migranților și Refugiaților” – a participat la o acțiune organizată de Asociația ASSOC în parteneriat cu Organizația Salvați Copiii, desfășurată în mini-parcul Litart Adventure din localitatea Valea Chioarului. La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai Centrului Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil (CRCPSA) din Șomcuta Mare și ai altor organizații neguvernamentale active în domeniu.
Seria manifestărilor a continuat la 22 iunie 2026, cu participarea la evenimentul organizat de YMCA România, care a inclus momente dedicate semnificației zilei, activități de socializare și ateliere pentru copii. Comunicarea a reamintit și contribuția istorică a YMCA la nivel mondial în crearea unor sporturi ce unesc oamenii: baschetul (1891), voleiul (1895) și futsalul (1930).
Consiliul Județean Maramureș și echipa proiectului SIRM și-au reafirmat angajamentul de a sprijini organizațiile nonguvernamentale implicate în activități pentru refugiați și migranți și de a susține construirea unor comunități incluzive, bazate pe compasiune, respect pentru demnitatea umană și cooperare interinstituțională. Proiectul a demonstrat deja impact în consolidarea capacității administrative și în susținerea dezvoltării de politici publice locale pentru incluziune socială. De asemenea, au fost actualizate ghidurile pentru solicitanții de finanțare prin Legea nr. 350/2005, pe domeniile Cultură și Tineret, în care sunt eligibile și activitățile cu refugiații și migranții. Proiectul SIRM se află în Faza 2 de monitorizare, având ca obiectiv general îmbunătățirea implementării a 8 politici de dezvoltare regională în domeniul integrării socio-economice a migranților și refugiaților.
Proiectul SIRM este finanțat prin programul INTERREG EUROPE 2021-2027, apelul 1, având un buget total de 1.620.928 euro. Bugetul aferent Consiliului Județean Maramureș pentru cei patru ani de implementare este de 140.370 euro, din care contribuția ERDF este de 112.296 euro (80% din bugetul total), iar cofinanțarea națională este de 28.074 euro (20% din bugetul total), din care 25.266,4 euro este cofinanțarea de la bugetul de stat (18%), iar 2% reprezintă cofinanțarea Consiliului Județean Maramureș, în valoare de 2.807,4 euro.