Consiliul Județean Harghita aprobă finanțarea pentru DJ174C și susține proiect de servicii mobile pentru persoanele cu dizabilități din nordul județului

REDACȚIA PRESS HMT/CJH 29 Iun 2026
Consiliul Județean Harghita aprobă finanțarea pentru DJ174C și susține proiect de servicii mobile pentru persoanele cu dizabilități din nordul județului

Forul deliberativ al județului Harghita s-a reunit în şedinţă ordinară la 29 iunie 2026. Şedinţa a inclus un moment festiv dedicat consilierului județean Dobos Melinda, a cărei încetare de drept a mandatului a survenit în urma numirii în funcţia de manager al judeţului, precum şi acordarea unor diplome de apreciere membrilor Comisiei pentru învăţământ, tineret, cultură, sport şi inovaţie pentru contribuţia la implementarea proiectului PNRR de dotare a 83 de unităţi de învăţământ.

Consiliul Judeţean a aprobat asigurarea finanţării lucrărilor pe drumul judeţean DJ174C, până la limita cu judeţul Suceava. Preşedintele a informat că lucrările au început săptămâna trecută, proiectul este etapizat, implică intervenţii dificile şi construirea unui perete de sprijin, iar pentru acest an se urmăreşte realizarea în mare parte a investiţiei.

A fost aprobată modificarea bugetului general al judeţului pe 2026 pentru valorificarea veniturilor suplimentare şi alocarea de fonduri pentru investiţii strategice, proiecte europene şi funcţionarea instituţiilor judeţene. Totodată, s‑a aprobat contractarea unui împrumut de 12,6 milioane lei prin Trezorerie pentru asigurarea sumelor necesare implementării proiectelor finanţate în cadrul programelor operaţionale 2014–2020.

Programul de „Săpături arheologice în judeţul Harghita” pentru 2026 a fost aprobat cu un buget total de 32.000 lei, din care bugetul judeţului este de 30.000 lei, în colaborare cu Muzeul Haáz REZSŐ din Odorheiu Secuiesc şi Muzeul Secuiesc al Ciucului.

Consiliul a aprobat participarea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Harghita, în calitate de solicitant, la depunerea şi implementarea proiectului „Sprijin mai aproape de oameni – servicii mobile pentru comunităţile din nordul Harghitei”, în parteneriat cu Asociaţia Persoanelor cu Dizabilităţi din Judeţul Harghita, în cadrul Programului Incluziune şi Demnitate Socială.

Obiectivul proiectului este dezvoltarea şi înfiinţarea de servicii specializate pentru persoanele adulte cu dizabilităţi din comunitate la nivelul judeţului, prin asigurarea accesului la suport, consiliere psihologică, informare, asistenţă socială şi servicii de abilitare şi reabilitare furnizate de o echipă mobilă de specialişti. Bugetul alocat DGASPC este de 1.900.000 lei, cu o contribuţie proprie de 38.000 lei.

Grupul ţintă este format din minimum 40 de persoane adulte cu dizabilităţi, cu domiciliul/reşedinţa în judeţul Harghita, majori şi încadrate în grad de handicap; minimum 9% din totalul grupului ţintă va fi reprezentat de participanţi cu handicap aparţinând minorităţii rome.

Distribuie: