Consiliul Județean Cluj susține Campionatul Mondial de Karate WUKF cu 530.000 lei
Consiliul Județean Cluj susține organizarea celei de-a 14-a ediții a Campionatului Mondial de Karate WUKF, alocând 530.000 de lei. Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Radu Rațiu, a participat joi, 16 iulie 2026, la conferința de presă dedicată evenimentului.
Radu Rațiu a felicitat organizatorii pentru demersurile și eforturile depuse, a subliniat angajamentul instituției față de sport ca formă de sănătate și le-a transmis participanților urări de succes, exprimând susținerea pentru sportivii români în vederea obținerii de performanțe care să îi reprezinte ca ambasadori ai țării.
Campionatul Mondial de Karate WUKF va avea loc la Sala BT Arena în perioada 22–26 iulie 2026 și va reuni peste 2.100 de sportivi din 47 de țări. Cel mai tânăr participant are șase ani și este din Italia, iar cel mai în vârstă are 78 de ani și reprezintă Franța.