Consiliul Județean Cluj și Municipiul Cluj‑Napoca susțin familiile numeroase prin facilități culturale, sportive și educaționale

Consiliul Judetean Cluj Infopublic (Consiliul Judetean Cluj) 01 Iul 2026
Consiliul Județean Cluj și Municipiul Cluj‑Napoca susțin familiile numeroase prin facilități culturale, sportive și educaționale

Consiliul Județean Cluj a aprobat parteneriatul dintre Municipiul Cluj‑Napoca, prin Consiliul Local, și Județul Cluj, prin Consiliul Județean, pentru implementarea „Programului de interes local pentru susținerea familiilor numeroase cu domiciliul stabil în Municipiul Cluj‑Napoca și județul Cluj”, destinat îmbunătățirii calității vieții și încurajării participării copiilor la activități educative, culturale, sportive și recreative.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, a declarat că parteneriatul consolidează colaborarea dintre autoritățile locale și județene pentru a oferi copiilor și părinților un acces mai facil la serviciile publice și că acordarea accesului gratuit al copiilor din mediul rural la instituțiile de cultură aflate în subordinea Consiliului Județean Cluj reprezintă o investiție în egalitatea de șanse și în dezvoltarea lor educațională.

Beneficiarii programului vor putea accesa facilitățile oferite de Consiliul Județean Cluj și de Municipiul Cluj‑Napoca, în conformitate cu regulamentul programului și acordul de parteneriat, astfel:

Reducere de 50% din prețul biletului de intrare pentru părinți și acces gratuit pentru copii, o dată pe lună, pentru fiecare secție a Muzeului Etnografic al Transilvaniei.

Intrarea gratuită a unui număr de 10 copii cu un însoțitor la spectacolele Teatrului Puck în ultima duminică a fiecărei luni, de la ora 11:00, cu obligația de a suna cu două zile înainte pentru programare.

Bilete gratuite la concertele educative ale Filarmonicii de Stat „Transilvania”, cu condiția confirmării prealabile a locurilor.

Înscriere gratuită a copiilor minori și reducere de 50% a tarifului de înscriere pentru părinți la activitățile și serviciile oferite de Biblioteca „Octavian Goga” Cluj, pentru o perioadă de 5 ani.

Intrare gratuită în ultima duminică a fiecărei luni pentru familiile numeroase la Muzeul de Artă Cluj‑Napoca.

Acces gratuit, în limita a 30 de locuri, la toate spectacolele organizate de Centrul de Cultură și Artă „Tradiții Clujene”.

Acces gratuit la obiectivul de patrimoniu Castelul Banffy Răscruci pentru familiile numeroase, un weekend pe lună, în condițiile stabilite de administratorul obiectivului.

Reducere de 25% pentru cursanții minori din familiile numeroase la un curs la Școala Populară de Arte „Tudor Jarda” Cluj‑Napoca; în cazul înscrierii la mai multe cursuri, reducerea se aplică asupra cursului cu taxa cea mai mică.

Reducere de 50% la prețul abonamentului de transport în comun pentru un părinte, valabil pe două linii.

Radu Rațiu, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj și inițiatorul proiectului, a subliniat că se dorește oferirea unui sprijin real părinților care cresc trei sau mai mulți copii, prin măsuri menite să le ușureze accesul la servicii și oportunități, afirmând că investiția în familii este o investiție în viitorul județului și al municipiului Cluj‑Napoca.

1 iulie 2026

Distribuie: