Consiliul Județean Cluj execută lucrări de întreținere pe DJ 161B Turda – Ploscoș

Consiliul Judetean Cluj Infopublic (Consiliul Judetean Cluj) 29 Iun 2026
Consiliul Județean Cluj execută lucrări de întreținere pe DJ 161B Turda – Ploscoș

Consiliul Județean Cluj a demarat lucrări de întreținere curentă și periodică pe drumul județean DJ 161B Turda – Ploscoș, pe un sector de peste 13 kilometri situat între pozițiile kilometrice 11+787 și 25+041.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, a declarat: „Întreţinerea acestui sector al drumului judeţean DJ 161B este importantă deoarece acesta se află în proximitatea municipiului Turda și, totodată, realizează joncţiunea cu drumul de acces spre Salina Turda, unul dintre cele mai importante obiective turistice ale judeţului Cluj.”

Operațiunile prevăzute vizează întreținerea părții carosabile, a platformei drumului și a îmbrăcăminții asfaltice prin frezarea zonelor de carosabil deteriorate, plombarea gropilor, tratarea burdușirilor și a tasărilor, colmatarea rosturilor, precum și lucrări de asfaltare pe sectoare.

În această etapă se efectuează lucrări de tratare a burdușirilor și a tasărilor. Totodată, a fost finalizată asfaltarea sectorului de drum din apropierea intersecției cu drumul de acces spre Salina Turda.

29 iunie 2026

Distribuie: