Consiliul Județean Bihor depune fișe de proiect pentru reabilitarea Teatrului Arcadia și a Bisericii cu Lună din Oradea

Consiliul Judetean Bihor Comunicare CJ Bihor 02 Mar 2026
Consiliul Județean Bihor depune fișe de proiect pentru reabilitarea Teatrului Arcadia și a Bisericii cu Lună din Oradea

Președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a anunțat pe 2 martie 2026 depunerea unor fișe de proiect pentru obținerea fondurilor necesare pregătirii documentațiilor de reabilitare a Hanului Arborele Verde și a Bisericii cu Lună, două dintre cele mai cunoscute clădiri de patrimoniu din centrul Oradea. Corpul de clădire al Hanului Arborele Verde, proprietate a Consiliului Județean, găzduiește în prezent Teatrul pentru copii Arcadia; proiectul vizează reabilitarea și modernizarea completă a spațiului. „Condițiile nu sunt cele mai potrivite. Vrem prin această reabilitare să creăm condiții mai bune, atât pentru artiștii de pe scenă, cât și pentru copiii și aparținătorii care participă la aceste spectacole, să oferim în felul acesta posibilitatea ca această componentă a Teatrului de Păpuși să se desfășoare în județul nostru în condiții cât mai bune”, a declarat Mircea Mălan.

Biserica cu Lună, cunoscută oficial sub denumirea Catedrala ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului”, este unul dintre cele mai reprezentative monumente ale orașului. Intervențiile planificate prevăd restaurarea iconostasului (ansamblu de 48 de icoane), curățarea și întreținerea picturii murale, precum și recondiționarea elementelor cu foiță de aur și a candelabrelor. Consiliul Județean Bihor a depus, vineri, 27 februarie 2026, mai multe fișe de proiect la Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADR Nord-Vest) pentru a obține finanțare dedicată pregătirii documentațiilor tehnico-economice aferente proiectelor din următoarea perioadă de programare (2028–2034).

Distribuie: