Consiliul Județean Arad: reparații, marcaje și defrișări pe drumurile județene

CONSILIUL JUDEȚEAN ARAD Presa@cjarad.ro 09 Iun 2026
Consiliul Județean Arad: reparații, marcaje și defrișări pe drumurile județene

Vicepreședintele Consiliului Județean Arad, Sergiu Bîlcea, a declarat că săptămâna aceasta se intervine pe drumurile județene pentru reparații, marcaje rutiere și defrișări.

La ieșirea din garanție a drumului Sânpetru German – limită județ Timiș se execută reparații prin plombări și burdușiri, finanțate de constructor. Lucrări de reparații se efectuează și pe drumul Seleuș – Ineu. De asemenea, se realizează marcaje rutiere pentru treceri de pietoni pe drumurile Pâncota – Seleuș – Ineu; Nădab – Seleuș; Beliu – Craiva – limită județ Bihor; Mocrea – Târnova – Arăneag, precum și pe drumurile Seleuș – Ineu și Arăneag – Căsoaia.

„Pe lângă proiectele mai mari de investiții, sunt importante aceste lucrări de reparații, marcaje rutiere, defrișări și toaletări, care contribuie la un trafic mai sigur și mai confortabil”, a declarat vicepreședintele Sergiu Bîlcea.

Distribuie: