Conferința națională 'State of the Art în Pneumologie: între tradiție și inovație – 2026', la Cluj‑Napoca (30 sept. – 3 oct. 2026)
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” (unitate sanitară aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj) și Asociația „Aer pentru toți” organizează conferința națională 'State of the Art în Pneumologie: între tradiție și inovație – 2026', care se va desfășura în format hibrid, între 30 septembrie și 3 octombrie 2026, la Cluj‑Napoca.
Evenimentul reunește numeroși experți din țară și din străinătate și se adresează medicilor pneumologi, medicilor interniști și de familie, precum și specialiștilor din discipline conexe (chirurgie toracică, oncologie, alergologie, radiologie etc.).
„Ne bucurăm că Spitalul nostru de Pneumoftiziologie este parte a acestei conferințe în care vor fi abordate cele mai noi subiecte de interes din domeniu. Schimbul de experiență și transferul de cunoștințelor între specialiști facilitează realizarea actului medical și oferă noi perspective asupra modului în care tradiția și inovația pot fi îmbinate în beneficiul direct al pacienților.” — Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
Structurată pe parcursul a patru zile, conferința promovează o abordare multidisciplinară a pacientului cu patologie pulmonară, evidențiind integrarea inovațiilor tehnologice, a geneticii și a medicinei de precizie în practica pneumologică.
Temele principale vor include diagnosticul precoce al fibrozelor pulmonare; managementul BPOC în era terapiei triple și a tratamentelor biologice; diagnosticul, controlul și remisiunea astmului sever; screeningul și terapiile moderne în cancerul pulmonar; comorbiditățile; riscul de subdiagnosticare și supradiagnosticare; precum și impactul inteligenței artificiale asupra raționamentului medical.
Programul va cuprinde, de asemenea, ateliere practice de medicină a somnului și ventilație noninvazivă, un atelier de diagnostic diferențial al fibrozelor pulmonare și activități de comunicare medicală experiențială (psihologie, pictură și teatru).
Pe 1 octombrie, la ora 12:00, va avea loc o conferință de presă în sala Brâncuși a hotelului Courtyard by Marriott Cluj‑Napoca Downtown, la care vor participa profesioniști din domeniul sănătății și un reprezentant al unei asociații pentru promovarea sănătății respiratorii, care va aduce perspectiva pacienților.