CJ Cluj aprobă parteneriat pentru proiect nerambursabil destinat reintegrării a circa 220 de copii din sistemul de protecție specială
Consiliul Județean Cluj a aprobat, în cadrul ședinței din 29 aprilie 2026, acordul de parteneriat dintre comunele Săcuieu, Poieni și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj (DGASPC Cluj), instituție aflată în subordinea Consiliului Județean, pentru realizarea proiectului „Servicii comunitare pentru copii și familii în vederea prevenirii separării și în vederea susținerii reintegrării în familie a copiilor proveniți din sistemul de protecție specială în teritoriul ITI Moții, Țara de Piatră”.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, a declarat: „Prin înființarea, cu ajutorul fondurilor nerambursabile, a două centre de zi, venim în sprijinul persoanelor aflate în nevoie, oferind servicii dedicate de susținere și sprijin. La Cluj, protecția socială rămâne o prioritate, fiind una dintre componentele principale ale activității administrației județene”.
Proiectul urmărește susținerea reintegrării în familie a aproximativ 220 de copii din comunele Săcuieu și Poieni, proveniți din sistemul de protecție specială, prin consiliere și suport psihologic pentru copii și familii, sprijin pentru activitățile cotidiene și includerea școlară sau socio-profesională, acompanierea familiei în vederea creșterii și îngrijirii copiilor (inclusiv a celor reintegrați), precum și măsuri de sprijin material pentru eliminarea factorilor economici care pot afecta procesul de reintegrare.
La finalizarea proiectului vor fi înființate, în comunele Săcuieu și Poieni, două centre de zi pentru consiliere și sprijin, destinate atât părinților, cât și copiilor.
Bugetul proiectului este de 2.323.214,25 lei, din care 2.277.661,03 lei reprezintă cheltuieli eligibile. Contribuția proprie este de 45.553,22 lei, sumă care va fi alocată din bugetul Consiliului Județean Cluj.
Proiectul urmează a fi depus spre finanțare în cadrul Programului Incluziune și Demnitate Socială (PoIDS) 2021–2027, Prioritate P05 – Reducerea disparităților dintre copiii la risc de sărăcie și/sau excluziune socială și ceilalți.