CJ Brașov aprobă transferul Spitalului General Căi Ferate Brașov în administrarea județeană

PERFORMANTE LOCALE presa@cjbrasov.ro 12 Mar 2026
CJ Brașov aprobă transferul Spitalului General Căi Ferate Brașov în administrarea județeană

Consiliul Județean Brașov a aprobat joi, 12 martie, într-o ședință extraordinară, cererea de trecere din domeniul public al Statului Român și din administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, prin Spitalul General Căi Ferate Brașov, în domeniul public al Județului Brașov, a imobilelor situate în Municipiul Brașov, B-dul 15 Noiembrie nr. 60, care compun această unitate medicală.

Conform extrasului de carte funciară, este vorba despre un amplasament cu o suprafață de 2840 mp, care include cinci corpuri: corpul A-B cu șase niveluri și amprentă la sol de 887 mp (adăpostește spitalul propriu-zis și ambulatoriul); corpul C cu trei niveluri și o suprafață construită de 317 mp (spații administrative și cabinete medicale); corpul D cu două niveluri și o suprafață construită de 169 mp (spații administrative), precum și două anexe tehnice, corpul E - atelier de întreținere și reparații, respectiv corpul F - rezervor de apă și cameră robineți.

Aceasta este a doua hotărâre a Consiliului Județean privind preluarea acestei unități sanitare, după cea votată în anul 2023. La momentul respectiv, Spitalul CFR Brașov deținea un ambulatoriu de specialitate în Târgu Mureș, spațiu pentru care Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie George Emil Palade din Târgu Mureș își exprimase intenția de preluare. În aceste condiții, a fost necesară ca Ministerul Transporturilor să modifice structura organizatorică a unității sanitare, astfel încât să poată da curs cerințelor de preluare.

Transferul infrastructurii Spitalului General Căi Ferate Brașov din subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii în subordinea administrației județene se va face pe modelul din anul 2010, atunci când managementul asistenței medicale pentru unitățile sanitare publice de interes județean a intrat în sfera de responsabilități a CJ Brașov, care a devenit autoritate cu rețea sanitară proprie.

„În condițiile în care Consiliul Județean Brașov are în administrare încă din anul 2010 cinci instituții spitalicești de interes județean, ne-am manifestat în mod responsabil și justificat intenția de a prelua și Spitalul General Căi Ferate Brașov. Am dovedit că putem moderniza și dezvolta spitalele noastre sub aspectul infrastructurii și al dotărilor, iar suntem încrezători că dacă Spitalul General Căi Ferate Brașov ne va fi atribuit, ne vom achita cu brio de toate sarcinile privind asigurarea condițiilor optime pentru desfășurarea unui act medical de calitate în cadrul acestuia”, a declarat președintele CJ Brașov, Adrian-Ioan Veștea.

În perioada următoare va fi emisă o hotărâre de guvern prin care județul Brașov va prelua administrarea acestei unități medicale.

Data comunicatului: 12.03.2026.

Distribuie: