CJ Brașov aprobă proiect de 16,93 milioane lei pentru independența energetică prin panouri fotovoltaice, baterii și pompe de căldură

REDACȚIA presa@cjbrasov.ro 06 Oct 2026
CJ Brașov aprobă proiect de 16,93 milioane lei pentru independența energetică prin panouri fotovoltaice, baterii și pompe de căldură

Consiliul Județean Brașov a aprobat documentația tehnico-economică și indicatorii aferenți pentru proiectul „Instalarea unei noi capacități de producție de energie din surse solare cu unitate de stocare”, investiție în valoare totală de 16.932.151,06 lei (cu TVA), propusă spre finanțare nerambursabilă prin Fondul pentru Modernizare.

Decizia a fost luată în ședința extraordinară a deliberativului județean din 6 octombrie 2026, după finalizarea Studiului de Fezabilitate. Înainte de aprobarea documentației tehnico-economice au fost adoptate două hotărâri care au clarificat terenurile pentru amplasare, la Brădet–Săcele și la Ghimbav.

Beneficiarul proiectului este Consiliul Județean Brașov. Obiectivul general este creșterea capacității de producție din surse regenerabile pentru autoconsum, prin construirea unor centrale fotovoltaice și instalarea de unități de stocare în baterii (BESS), precum și amplasarea unor pompe de căldură.

Vor fi instalate zece centrale fotovoltaice la următoarele obiective publice: Staționarul Central al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov; Secția de Psihiatrie Vulcan a Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie; sediul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii; cele două sedii ale Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase; sediul Liceului Tehnologic Special Codlea; Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Brădet–Săcele (două centrale) și Aeroportul Internațional Brașov–Ghimbav (două centrale). De asemenea, la sediul fostului complex Agrement Tâmpa vor fi instalate pompe de căldură.

Valoarea grantului solicitat de Consiliul Județean se ridică la peste 16,42 milioane lei, contribuția proprie fiind de 710.086,65 lei. Proiectul propune o soluție tehnologică hibridă, dimensionată pentru maximizarea autoconsumului și reducerea costurilor cu energia pentru bugetul local.

Impactul estimat include producția a aproape 50 MWh de energie electrică verde pe o perioadă de 20 de ani (media ~2,5 MWh/an), reducerea emisiilor echivalent cu aproape 29.000 de tone CO2 pe perioada de operare și o Valoare Actualizată Netă Economică (VANE) de aproximativ 65 milioane lei.

„Tranziția către surse nepoluante de energie este o obligație morală față de generațiile viitoare și o măsură esențială de eficiență administrativă. Prin acest proiect, spitalele noastre, instituțiile de învățământ special și aeroportul vor deveni mult mai sigure, beneficiind de energie verde produsă local și stocată în baterii moderne. Reușim astfel să protejăm calitatea aerului în județul Brașov și să direcționăm fondurile economisite din facturile la utilități către servicii medicale, educaționale și sociale mai bune pentru cetățeni”, a declarat președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian‑Ioan Veștea.

Dat fiind mecanismul „primul venit – primul servit” al Fondului pentru Modernizare, cererea de finanțare va fi depusă imediat după semnarea hotărârii aprobate.

Distribuie: