CJ Brașov a recepționat reabilitarea DJ 103D Viștea de Jos – Viștea de Sus (km 0+000–5+106)

Consiliul Judetean Brasov presa@cjbrasov.ro 16 Apr 2026
CJ Brașov a recepționat reabilitarea DJ 103D Viștea de Jos – Viștea de Sus (km 0+000–5+106)

Consiliul Judeţean Braşov a încheiat reabilitarea drumului judeţean DJ 103D, tronsonul Viștea de Jos (DN1) – Viștea de Sus, pe sectorul cuprins între kilometrii 0+000–5+106. Procedurile de recepţie la terminarea lucrărilor s-au desfăşurat miercuri, 15 aprilie 2026, şi au fost coordonate de preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian‑Ioan Veştea, şi de Mihai Pascu, director general al Direcţiei Generale Drumuri Judeţene şi Servicii Publice şi preşedinte al comisiei de recepţie.

La recepţie au mai participat membri ai comisiei din cadrul DGDJSP, primarul comunei Viştea, Florin Ioani, urbaniştii Primăriei Viştea (emitentul Autorizaţiei de Construire), echipa de implementare a proiectului, precum şi reprezentanţi ai antreprenorului SC PORR Construct SRL, ai proiectantului SC Different Action SRL şi ai diriginelui de şantier SC Damar Proiect SRL.

Execuţia reabilitării a început în aprilie 2025, în baza unui contract finanţat din bugetul propriu al judeţului Braşov. Valoarea cumulată a lucrărilor este de 19.633.721,94 lei.

Intervenţiile au inclus realizarea structurii rutiere, refacerea suprafeţei carosabile, acostamentelor, trotuarelor şi drumurilor laterale, amenajarea scurgerii apelor pluviale, refacerea podeţelor transversale, realizarea acceselor la drumurile laterale şi la proprietăţi şi execuţia semnalizării rutiere orizontale şi verticale. În paralel, Electrica SA a relocat reţele electrice de la LEA (linie electrică aeriană) la LES (linie electrică subterană) pe teritoriul localităţii Viştea de Jos.

Principalele cantităţi executate: 34.858 mp strat de uzură (BA16) – din care 7.425 mp în intravilan şi 27.433 mp în extravilan; 38.303 mp strat de agregate naturale stabilizate – 7.805 mp intravilan şi 30.498 mp extravilan; 28.168 mp geocompozit antifisură turnat; 1.374 m borduri instalate. S-au realizat 17 podeţe de diverse dimensiuni, 110 podeţe de acces la proprietăţi, 17 podeţe la drumuri laterale şi 60 de facilităţi de acces la proprietăţi fără podeţ.

Lucrările au mai cuprins 5.103 m rigole periate (extravilane), 245 m şanţuri periate (intravilane), 786 m rigole carosabile în intravilan, 2.785 mp taluz amenajat, 80 cămine ridicate la cotă, 668 m parapet metalic rutier (N2), 160 indicatoare rutiere instalate, 16,07 km marcaje rutiere longitudinale şi 78,98 mp marcaje rutiere transversale.

Pe traseu, DJ 103D va fi intersectat de autostrada A13 Sibiu–Făgăraş; un tronson afectat de lucrările la viitoarea autostradă urmează să fie refăcut de antreprenorul care construieşte A13.

Drumul reabilitat asigură o conexiune modernizată între Viştea de Sus şi centrul administrativ al comunei Viştea şi DN1, facilitând totodată accesul vizitatorilor spre zona turistică de la poalele Munţilor Făgăraş.

„Finalizarea reabilitării DJ 103D reprezintă încă un pas înainte în strategia noastră de a moderniza infrastructura rutieră în toate zonele judeţului, oferind comunităţii din Viştea o conexiune sigură şi rapidă cu principala cale de comunicaţie, DN1. Această investiţie de aproape 20 de milioane de lei, susţinută integral din bugetul propriu al judeţului, înseamnă un suport real pentru dezvoltarea zonei. Ne-am asigurat că lucrările sunt de cea mai înaltă calitate, deoarece ne dorim ca fiecare kilometru de drum modernizat să devină o cale spre prosperitate şi o invitaţie deschisă de a descoperi frumuseţea autentică a Munţilor Făgăraş. Infrastructura rutieră modernizată astăzi şi integrată cu viitoarea autostradă A13 va schimba faţa întregii regiuni”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian‑Ioan Veştea.

16.04.2026

Distribuie:
{# Exit-intent newsletter popup (Phase 3 — spec §7.1). Mounted globally from web/base.html via the True gate tag, so this file assumes the gate has already vetted path + auth state. The modal's open/close state lives in Alpine. The real exit-intent trigger (desktop mousemove-to-top, mobile visibilitychange/dwell fallback, localStorage 30d throttle) is owned by assets/javascript/newsletter-popup.js, which dispatches a `cnl-open-newsletter-popup` CustomEvent on window that Alpine listens for below. #}