Cetatea Oradea: Lucrările de reabilitare a Bastionului Crăișorul, 85% finalizate
Procesul de reabilitare și restaurare a Cetății Oradea continuă într-un ritm susținut. Lucrările de consolidare și restaurare a Bastionului Crăișorul au ajuns la un stadiu de execuție de aproximativ 85%, obiectivul fiind finalizarea acestora până la 31 august 2026.
Intervențiile au necesitat înlăturarea a aproximativ 10.500 de tone de pământ care acopereau structurile istorice ale bastionului, ceea ce a permis dezvelirea și restaurarea unor elemente arhitecturale valoroase: zidurile originale, arcadele, contraforții, posturile de tragere și cele două cazemate.
În cadrul proiectului au fost executate lucrări de consolidare structurală, conservare și restaurare a zidurilor bastionului și ale cazematelor, precum și lucrări de dezvelire și punere în valoare a vestigiilor arhitecturale și arheologice ce ilustrează evoluția bastionului între secolele XVI–XVIII.
Un element deosebit îl reprezintă drumul de rond, care va fi redat circuitului de vizitare în forma sa originală. Bastionul Crăișorul este singurul bastion din Cetatea Oradea la care structura formată din arcade sprijinite pe contraforți va putea fi observată în întregime de către vizitatori.
În paralel, se amenajează platforma interioară a bastionului și infrastructura necesară organizării de evenimente culturale, educaționale și turistice (spectacole, concerte, proiecții de film, târguri, expoziții, conferințe etc.). Proiectul prevede și realizarea unei instalații de iluminat ambiental pentru punerea în valoare a monumentului istoric.
La final, spațiul reabilitat din interiorul Bastionului Crăișorul, împreună cu curțile cazematelor și drumul de rond perimetral, va oferi vizitatorilor o experiență autentică a arhitecturii militare defensive medievale și premoderne, transformând această zonă într-un nou punct de atracție al Cetății Oradea.
Lucrările fac parte din etapa a IV‑a a proiectului de refuncționalizare a Cetății Oradea – Centru multicultural și multiconfesional european și sunt executate de asocierea PRECON TRANSILVANIA SA (lider de asociere) și RESTITUTOR PROIECT SRL (asociat). Valoarea contractului este de 10,8 milioane lei (fără TVA).
Investiția este finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în cadrul programelor destinate restaurării și valorificării patrimoniului cultural.