Castrul Roman de la Turda redeschis publicului după lucrările de restaurare
Castrul Roman de la Turda și-a redeschis porțile, revenind în circuitul de vizitare al municipiului. Evenimentul a avut loc joi, 11 septembrie, de la ora 10:30, la Porta Praetoria, în prezența reprezentanților administrației locale, a specialiștilor implicați în proiect și a invitaților.
Construit în perioada romană și legat de prezența Legiunii a V‑a Macedonica la Potaissa, castrul este una dintre cele mai valoroase mărturii ale trecutului Turzii.
Lucrările de restaurare au început în 2016 și au fost finalizate în 2024. În urma intervențiilor, obiectivul este pregătit să primească vizitatori și să fie valorificat ca reper cultural și turistic al municipiului.
Primarul Cristian Octavian Matei a declarat: „Astăzi nu redeschidem doar porțile unui monument, ci readucem în viața orașului o parte esențială din identitatea Turzii. Castrul Legiunii a V‑a Macedonica este dovada că Turda are o istorie de anvergură europeană. Prin restaurarea și deschiderea sa către public, transformăm acest patrimoniu într-o resursă pentru educație, turism și dezvoltarea orașului”.
În 2024, situl a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, ca parte a ansamblului „Frontiers of the Roman Empire – Dacia”. Începând de acum, Castrul Roman este deschis turdenilor și turiștilor care doresc să descopere locul în care istoria romană a Turzii s‑a scris în urmă cu aproape două milenii.