Brașov găzduiește întâlnire în proiectul Central Mountains pentru dezvoltarea turismului montan

Consiliul Judetean Brasov presa@cjbrasov.ro 06 Mar 2026
Brașov găzduiește întâlnire în proiectul Central Mountains pentru dezvoltarea turismului montan

Brașov | Consiliul Județean Brașov a găzduit joi, 5 martie, o întâlnire de lucru în cadrul proiectului european Central Mountains – From the Alps to the Carpathians, reunind regiuni montane din Europa Centrală pentru identificarea soluțiilor comune de dezvoltare durabilă a turismului și sprijinirea comunităților locale.

La eveniment au participat reprezentanți ai mai multor consilii județene din România, agențiilor de dezvoltare regională, organizațiilor din domeniul turismului, precum și ai instituțiilor naționale implicate în dezvoltarea zonelor montane.

Discuțiile au fost susținute de Adrian Iatan, vicepreședinte al Consiliului Județean Brașov, Ovidiu Sârghie, consilier personal al Ministrului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, și Sorin Munteanu, director general al Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR).

Un obiectiv al întâlnirii a fost schimbul de idei privind oportunitățile turismului sustenabil pentru comunitățile montane, precum și provocările comune.

Un punct important a fost dezvoltarea traseelor montane de lungă distanță și necesitatea unei infrastructuri adecvate pentru drumeții – refugii, cabane și facilități pentru turiști.

Participanții au subliniat potențialul României pentru acest tip de turism, subliniind totodată că dezvoltarea infrastructurii este esențială pentru valorificarea oportunităților.

A fost discutat rolul punctelor gastronomice locale și al producătorilor locali în dezvoltarea economiei rurale; ca exemplu, Consiliul Județean Sibiu sprijină producătorii locali prin organizarea, în fiecare weekend, de standuri gratuite în curtea instituției.

Discuțiile au vizat managementul destinațiilor și necesitatea unei colaborări mai strânse între județe pentru promovarea integrată a regiunilor montane din România.

Vicepreședintele Adrian Iatan a subliniat importanța schimbului de experiență între administrații: „Nu putem face performanță și nu putem progresa dacă nu învățăm unii de la alții. Astfel de întâlniri sunt esențiale pentru a înțelege provocările fiecărei regiuni și pentru a identifica soluții care pot funcționa în comunitățile noastre.”

În cadrul întâlnirii a fost subliniată conectarea inițiativelor locale cu procesele de cooperare regională și europeană. Proiectul Central Mountains creează cadrul de dialog în care actorii locali, regionali și naționali pot contribui la conturarea unor direcții comune pentru turismul durabil în Carpați.

Dialogul a vizat dezvoltarea Platformei Carpatice pentru Turism Durabil (Carpathian Sustainable Tourism Platform – CSTP) în România, ca mecanism de cooperare între instituții, regiuni și organizații implicate în dezvoltarea turismului montan, cu scopul ca această platformă să devină un instrument real de colaborare transjudețeană și carpatică.

Participanții au evidențiat că România pierde anual sume importante prin turismul extern, în timp ce potențialul turistic al regiunilor montane rămâne insuficient valorificat. În acest context, dezvoltarea turismului montan, sprijinul pentru produsele locale și promovarea experiențelor autentice pot contribui la dezvoltarea economică a comunităților din aceste zone.

Întâlnirea de la Brașov a demonstrat importanța dialogului și a cooperării între instituții. Participanții au fost deschiși la colaborare și schimb de experiență, confirmând faptul că proiecte europene creează premise reale pentru inițiative comune.

Managerul de proiect, Sorina Boldeanu, a subliniat: „Dincolo de rezultatele concrete ale proiectului, ne dorim formarea unei comunități solide de oameni care decid, determină și acționează împreună. Cooperarea dintre județe, instituții și organizații este esențială pentru a construi o viziune comună și pentru a dezvolta, în mod durabil, zonele montane din Carpați.”

Proiectul Central Mountains – From the Alps to the Carpathians își propune să creeze o rețea de cooperare între regiunile montane europene, prin schimb de bune practici, dezvoltarea de strategii comune și identificarea unor soluții sustenabile pentru viitorul comunităților montane. Proiectul contribuie, de asemenea, la consolidarea dialogului în jurul dezvoltării turismului durabil în Carpați și la implicarea actorilor locali și regionali în acest proces.

 

Distribuie: