Aproximativ 1.000 de tineri români din diaspora au beneficiat de tururi ghidate gratuite oferite de Consiliul Județean Cluj

Consiliul Judetean Cluj Infopublic (Consiliul Judetean Cluj) 02 Sep 2026
Aproximativ 1.000 de tineri români din diaspora au beneficiat de tururi ghidate gratuite oferite de Consiliul Județean Cluj

Consiliul Județean Cluj, prin Centrul Național de Informare și Promovare Turistică, a participat, în perioada 1 iulie – 1 septembrie 2026, pentru al doilea an consecutiv, la activitățile Programului de Tabere ARC, destinat elevilor, studenților și tinerilor români din afara granițelor.

Au fost organizate tururi ghidate gratuite în centrul istoric al municipiului Cluj‑Napoca și vizite la Muzeul Etnografic al Transilvaniei și la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei.

Un număr de 960 de copii români din diaspora — din țări precum Italia, Republica Moldova, Ucraina etc. —, împărțiți în opt serii, au avut ocazia să aprofundeze cunoștințele de istorie, cultură și civilizație românească și să descopere spațiul multicultural al Transilvaniei.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Este un proiect de suflet, la care am aderat cu toată convingerea. Credem că este pentru noi o datorie de onoare să le întărim acestor tineri sentimentul mândriei de a fi români și să le împărtășim tot ceea ce Clujul și Transilvania au mai bun și mai frumos.”

Programul de Tabere ARC, derulat de Guvernul României, are ca obiective dezvoltarea abilităților de comunicare în limba română, aprofundarea cunoștințelor de istorie, cultură și civilizație românească și consolidarea sentimentului de apartenență și mândrie față de istoria națională.

Distribuie: