Ambulatoriul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” va fi extins și modernizat cu fonduri europene
Consiliul Județean Cluj și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene au semnat contractul de finanțare pentru proiectul Extinderea, modernizarea și dotarea Ambulatoriului Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Leon Daniello Cluj-Napoca, finanțat prin Programul Sănătate. Valoarea totală a proiectului este de 27.476.241,87 lei, TVA inclus.
Obiectivul general este creșterea calității serviciilor de asistență medicală în regim ambulatoriu, prin îmbunătățirea serviciilor preventive și implementarea de programe de screening pentru combaterea afecțiunilor oncologice.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, a afirmat că proiectul reprezintă o investiție medicală consistentă, atât prin suma nerambursabilă atrasă, cât și prin lucrările și dotările care vor fi realizate, iar beneficiile vor fi resimțite de pacienți și de personalul centrului.
Investiția vizează extinderea ambulatoriului prin construirea unui nou corp de clădire cu regimul de înălțime S+P+2E, unde vor fi amenajate spații pentru investigații medicale, săli de tratamente pentru consultații în regim ambulatoriu, cabinete medicale, precum și spații tehnice și de depozitare.
Ambulatoriul va fi dotat cu echipamente medicale și mobilier nou, între care computer tomograf, aparat de electrostimulare, sisteme de diagnostic complete pentru cabinete, paturi pentru consultații și masaj, mese și dulapuri pentru instrumentar și scaune pentru pacienți.
Implementarea proiectului va crește capacitatea de preluare a pacienților și va extinde pachetele integrate de servicii, inclusiv consultații multidisciplinare, explorări funcționale, imagistică, reabilitare respiratorie și monitorizare post-tratament oncologic. Personalul va beneficia de condiții de lucru la standarde înalte, iar fluxurile vor fi optimizate, sporind productivitatea și calitatea actului medical.
Comunicat de presă, 4 iunie 2026.